La un recent colocviu de lingvistică aplicată desfăsurat în Italia (la Universitatea din Pisa, între 22 si 23 octombrie a.c.), o sectiune era dedicată folosirii computerului în cercetarea lingvistică. Spre deosebire de momentele de început ale informatizării, cînd totul părea mult mai usor si se imaginau progresele cele mai rapide, faza actuală aduce în aprecierile specialistilor tonuri mai realiste (bazate pe acumularea unor fapte nespectaculoase dar sigure) si afirmatii mai constiente de limitele pe care le impun prelucrării informatice, cel putin deocamdată, factorii contextuali si implicitul, elemente caracteristice pentru comunicarea umană. Pe lîngă progresele reale care s-au făcut în respectivul domeniu, cu efecte în sfera utilizărilor practice - recunoasterea limbajului oral, alcătuirea unor instrumente de lucru, tezaure de sinonime, bănci de date etc. - pentru cercetarea lingvistică nu e deloc neglijabil avantajul aparent cel mai banal al informaticii: alcătuirea rapidă a unor corpusuri de texte, continînd micro-contexte în care să se verifice tocmai particularitătile de uz si contextuale ale cuvintelor. Dacă a cere computerului să diferentieze si să înregistreze sensuri si nuante contextuale e (încă) o utopie, pîndită de pericolul reductionismului, a-l folosi pentru adunarea rapidă a unui mare număr de contexte e un lucru foarte simplu si eficient: rămînînd ca respectivele contexte să fie, totusi, interpretate de specialist - care să ierarhizeze faptele, descoperind tendintele uzului si devierile adesea intentionate de la acesta. Evident, asemenea analize pot avea aplicatii în tratamentul lexicografic al cuvintelor si al expresiilor, sau în învătarea limbilor străine, mai ales cînd normele de uz nu sînt explicitate (pentru română, e cazul unor sinonime - prim / întîi, tot / mereu - a căror distributie nu e identică, dar e greu de descris)