Greva studentilor de la facultatile de stat pare sa fi intrat intr-un unghi mort. Cu toate ca alte centre universitare si institute ameninta cu intrarea in greva, este destul de usor de observat ca protestele studentesti n-au avut impactul asteptat. Marea greva eliberatoare, in felul in care o descria presa populista, mai trebuie sa astepte. Generatia care va salva Romania, de asemenea. Mai curind, miscarea revendicativa studenteasca a parut un fel de joc de societate. Abia daca, la Bucuresti, grevistii au reusit sa reitereze pentru citeva ore gestul mitic de a ocupa Piata Universitatii. Dar cum Ion Iliescu este in opozitie, iar Miron Cozma in puscarie, n-a fost nimic in stare sa-i mobilizeze mai mult de atit. Cauzele acestui cvasi-esec sint de mai multe feluri. Inainte de toate, obisnuinta de a vedea in studenti salvatorii Romaniei, un fel de mineri care ne scapa periodic de politicienii si de toate relele lumii noastre, trebuie drastic reevaluata. Democratia are alte forme de cenzura a deciziei politice. In acelasi timp, ca si anul trecut, protestatarilor le-a lipsit o cauza care sa-i mobilizeze. Multe din revendicarile lor sint aproape aceleasi de ani buni si nimeni nu pare sa le gaseasca o rezolvare. Ele nu tin, prin urmare, exclusiv de o persoana sau de o formula de guvernare. Cele mai multe dintre ele sint anacronice, cum ar fi exigenta subventionarii costurilor legate de intretinere. De altfel, paradoxul situatiei este ca, in timp ce studentii care-si platesc studiile merg la cursuri, cei de la stat, care oricum, sint privilegiati, ies in strada. Nimeni nu poate explica, din punct de vedere rational, de ce intr-o economie concurentiala ar trebui subventionate studiile superioare. Este drept ca un paragraf din Constitutie sustine gratuitatea invatamintului public la toate nivelele sale. Dar este evident pentru oricine ca aceasta ramine o imposibilitate de ordin