- mass-media sînt, în esenţa lor, foc de paie - Pentru cei mai mulţi dintre noi, presa reprezintă "cîinele de pază al democraţiei". Prin repetare pînă la saturaţie, această sintagmă a ajuns să se confunde cu evidenţa. Dacă analizăm această metaforă, înţelegem că, tot astfel cum cîinele Grivei apără averea gospodarului care îi dă să mănînce, şi jurnalistul ar fi mereu gata să-şi arate colţii celor ce ameninţă bunăstarea, securitatea sau valorile unui public care îi pune, ca să spunem aşa, o pîine în mînă. Pe de altă parte, în legătură cu presa se vehiculează şi o altă sintagmă, ceva mai nobilă: "a patra putere în stat". Aparent, între "cîinele de pază" şi "a patra putere" nu există contradicţie flagrantă. Cîinele este şi el o "putere", dar limitată, dresată şi pusă în slujba intereselor stăpînului, tot astfel cum "a patra putere" pare să se plaseze, la rîndul ei, alături de celelalte trei, într-o ordine care este, în cele din urmă, a "statului". Cu toate acestea, se poate susţine că prima definiţie, "cinică" la modul simbolic (adică în măsura în care şi cinicii clasici se puneau sub semnul "cîinelui de pază"), este, în plan moral, mai puţin cinică decît cea de a doua, aparent neutră şi nobilă. Poate că, la origine, ideea unei prese ca putere a pornit din afara presei ca atare, din partea unor analişti satisfăcuţi sau, dimpotrivă, înspăimîntaţi de efectele ei sociale. În acest moment, însă, la noi ca şi aiurea, sintagma este preluată de însăşi breasla jurnalistică, ea ţinînd, în mod esenţial, de construirea identităţii, a "propriului". Ceea ce, din punctul meu de vedere, revine la a exhiba cu cinism faptul că a face presă înseamnă nu putere în sprijinul unor valori, ci putere de dragul puterii. Sau, poate, la fel de rău, o putere care nu se mai exercită, ci doar se manifestă, asemenea curenţilor de aer, inundaţiilor sau... focurilor de paie. Înainte de a denumi