În această etapă de zbateri în căutarea unor soluţii economice, în măsură să întoarcă ţara cu faţa spre bunăstare, multe voci susţin că o inflaţie mai mare ne-ar scoate din încurcătură. Vocile în cauză spun cam aşa: "De ce nu-i urmăm pe turci? Ei fac inflaţie mare şi pe fondul preţurilor în creştere explozivă împing economia înainte!". Să vedem dacă e chiar aşa. Ziarul "Le Monde", într-un articol intitulat "Jugularea inflaţiei: o prioritate", îl citează pe ministrul de stat însărcinat cu afacerile economice - din Turcia, desigur! - care zice cu totul altceva despre ce se întîmplă în ţara lui. El afirmă cu tărie: "Înainte de toate, combaterea inflaţiei! Aceasta este prioritatea". Şi invocă un acord cu FMI, potrivit căruia Turcia s-a angajat într-un program de luptă împotriva creşterii preţurilor. De la o inflaţie de 58%, în '98, se tinde spre o cădere la 35% în '99. Ce facem noi, în schimb? De la o inflaţie de 40% în '98 tindem, acum, în '99, către 50%. Tocmai invers. În plus, la noi există şi teama că inflaţia şi şomajul nu pot fi ţinute în frîu împreună. Nu sînt puţini economiştii care spun că dacă vrem să scăpăm de inflaţie vom fi nevoiţi "să dăm drumul la şomaj". Sau dacă, dimpotrivă, nu dorim să vedem în societatea românească o creştere masivă a şomajului... n-avem decît să suportăm inflaţia. Frica de şomaj duce şi ea la inflaţie. E însă bine să luăm seamă că reducerea inflaţiei poate avea ca revers creşterea şomajului doar pe termen scurt. Pe termen mediu, însă, lupta împotriva inflaţiei constituie cea mai bună soluţie a menţinerii locurilor de muncă. Sigur, lucrurile nu pot fi simplificate. În ecuaţie sînt mai multe necunoscute. Alternativa inflaţie-şomaj nu poate fi absolutizată. În inflaţie se reflectă cu deosebire neputinţele sistemului nostru economic, lipsit de eficienţă. Asta-i realitatea. Ce spun teoreticienii? Dintr-o parte, vine presiunea celor