Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ne-ar fi bună o inflaţie mai mare?

Publicat in Dilema Veche, vineri 5 noiembrie 1999 ·

În această etapă de zbateri în căutarea unor soluţii economice, în măsură să întoarcă ţara cu faţa spre bunăstare, multe voci susţin că o inflaţie mai mare ne-ar scoate din încurcătură. Vocile în cauză spun cam aşa: "De ce nu-i urmăm pe turci? Ei fac inflaţie mare şi pe fondul preţurilor în creştere explozivă împing economia înainte!". Să vedem dacă e chiar aşa. Ziarul "Le Monde", într-un articol intitulat "Jugularea inflaţiei: o prioritate", îl citează pe ministrul de stat însărcinat cu afacerile economice - din Turcia, desigur! - care zice cu totul altceva despre ce se întîmplă în ţara lui. El afirmă cu tărie: "Înainte de toate, combaterea inflaţiei! Aceasta este prioritatea". Şi invocă un acord cu FMI, potrivit căruia Turcia s-a angajat într-un program de luptă împotriva creşterii preţurilor. De la o inflaţie de 58%, în '98, se tinde spre o cădere la 35% în '99. Ce facem noi, în schimb? De la o inflaţie de 40% în '98 tindem, acum, în '99, către 50%. Tocmai invers. În plus, la noi există şi teama că inflaţia şi şomajul nu pot fi ţinute în frîu împreună. Nu sînt puţini economiştii care spun că dacă vrem să scăpăm de inflaţie vom fi nevoiţi "să dăm drumul la şomaj". Sau dacă, dimpotrivă, nu dorim să vedem în societatea românească o creştere masivă a şomajului... n-avem decît să suportăm inflaţia. Frica de şomaj duce şi ea la inflaţie. E însă bine să luăm seamă că reducerea inflaţiei poate avea ca revers creşterea şomajului doar pe termen scurt. Pe termen mediu, însă, lupta împotriva inflaţiei constituie cea mai bună soluţie a menţinerii locurilor de muncă. Sigur, lucrurile nu pot fi simplificate. În ecuaţie sînt mai multe necunoscute. Alternativa inflaţie-şomaj nu poate fi absolutizată. În inflaţie se reflectă cu deosebire neputinţele sistemului nostru economic, lipsit de eficienţă. Asta-i realitatea. Ce spun teoreticienii? Dintr-o parte, vine presiunea celor

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 29 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum o ora
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 3 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°