-despre piromanii specializaţi în focuri de paie- Întrebarea principală pe care o ridică expresia foc de paie nu priveşte nici focul, nici paiele, ci mîna care dă foc paielor. Toată lumea ştie de ce focul de paie nu durează. Cu toate acestea, numeroase focuri de paie se produc zi de zi, ceas de ceas şi în proporţie de masă. Întrebarea ar fi: de ce? Sensul figurat al expresiei nu conduce la răspunsul simplu: din sărăcie. Chiar dacă expresia s-a referit cîndva la săracii pe care lipsa lemnelor îi împingea la folosirea unui combustibil precar, ea a evoluat şi defineşte astăzi nu atît un foc efemer, cît o intenţie de înşelăciune sau, poate, mai bine, de diversiune. Focuri de paie se aprind peste tot - în politică, în mass-media, în viaţa socială sau culturală - ca să abată atenţia de la adevăratele probleme. Exemple recente, cu nemiluita: bunăoară, campania împotriva instalării la Arad a monumentului generalilor unguri din revoluţia de la 1848 sau disputa în jurul manualelor alternative. Aproape nu mai e necesar să explicăm de ce. De fiecare dată cînd ceva arde (cu adevărat!), cineva aprinde paiele diversiunii. Şi succesul e garantat, indiferent de naivitatea sau de stupiditatea faptului. Uimitor în astfel de cazuri este că puţini par dispuşi să verifice valabilitatea informaţiei diversioniste sau creditul care ar trebui acordat protagoniştilor. Cu cîţiva ani în urmă, un partid istoric, pe atunci în opoziţie, era învinuit că a înecat în sînge răscoala ţărănească din 1907. Împrejurarea că partidul nu se născuse la data cu pricina n-a tulburat mintea nici unuia dintre cei care s-au lăsat astfel manipulaţi. Îţi vine să crezi că e mai uşor să induci în eroare decît să convingi. Iată o lecţie pe care unii politicieni au învăţat-o foarte bine. Mi s-a întîmplat mie însumi să fiu "victima" unei astfel de intoxicări. Şi înainte de 1989, şi după aceea, s-au găsit binevoito