În fiecare an din ultimii şapte, la mijlocul lui iulie, cei mai duri spărgători de programe (hacker-i) din SUA se întîlnesc în semi-clandestinitate într-o tabără din deşertul ce înconjoară Las Vegas-ul (v. reportajul lui M.J. Zuckerman din USA Today, 13 iulie a.c.). Nu e greu de bănuit că acolo se bea multă bere şi că, în general, discuţiile au un nivel intelectual relativ ridicat; în egală măsură, nu e greu de bănuit că adunarea este împînzită cu destui feds, băieţi de la FBI care lucrează sub acoperire (sau aşa cred ei). Anual, hackerii prezenţi la DefCon (o prescurtare de la Defense Condition) îşi împrumută noi programe de spargere a reţelelor, fac schimb de experienţă şi de parole. Vedeta acestei veri a fost programul (în băşcălie numit) Back Orifice 2000, un program capabil să "deschidă" sistemele Windows '95 şi '98; capabil adică să-l aducă pe Bill Gates, patronul Microsoft, cu fruntea în ţărînă. Paradoxul este că, în timp ce unii văd în hackeri nişte tîlhari la drumul mare, alţii îi consider mai curînd un remediu. Într-o societate care trăieşte intens spaima de Y2K (virusul anului 2000, născut dintr-o neglijenţă de programare de acum cîteva decenii, din copilăria industriei), hacker-ii sînt văzuţi, într-un fel, ca nepoţi ai lui Robin Hood. De frica lor măcar, giganţii industriei vor fi mereu obligaţi să fie cu un pas înainte, făcînd produse tot mai sigure (pe care le testează, aţi ghicit, foşti hackeri convertiţi în experţi). "Dacă unele companii îşi fac de cap lansînd standarde proaste, acţiunea nostră este aproape un imperativ moral", spune unul dintre spărgătorii veniţi la DefCon '99. Bine-bine, va spune scepticul naţional, dar ce-are asta de-a face cu sărăcia şi nevoile şi neamul şi rîul şi ramul nostru? Ori se vede că are; de fapt, am (re)văzut chiar săptămîna trecută. Recapitulăm (v. Capital, 21 oct. a.c.): în 1996 un hacker român
de 17 ani
