Interesul în a afla ce cred oamenii despre diferite lucruri e în legitimă creştere, cu atît mai mult cu cît ne place să spunem că trăim într-o lume aşezată pe principii democratice. Aşa se face că industria sondajelor de opinie (explicabil, inexistentă înainte de 1989) a trecut prin faza de început a suspiciunilor şi a asocierilor cu şarlatania, pentru a deveni astăzi subiect căutat şi devorat de presă, comentatori politici, public. Tehnica e simplă: se ia o temă, se transformă într-o întrebare, se ataşează o listă mai mult sau mai puţin exhaustivă de răspunsuri, se introduce într-un chestionar. Apoi, sînt luate la întîmplare o sumă de persoane (ştiinţific, asta se cheamă eşantion aleator), li se citeşte întrebarea şi sînt rugate să aleagă unul din răspunsurile aflate pe listă. Cam aşa pare să se fi întîmplat cu un ardelean cumsecade cînd a fost chestionat de are sau nu SIDA. Omul nostru şi-a făcut socoteala: "Dacă-i spun că n-am, iar o să zică orăşanul asta că sîntem zgîrciţi, sau înapoiaţi, că nu ne îngrijim de nici unele... Dacă-i spun că am, te pomeneşti că-mi pune impozit." Aşa că a răspuns, luîndu-şi o marjă de siguranţă: "Avem, da' numa o ţîră, pe fund." Adevărată sau nu, întîmplarea e reprodusă frecvent, în diferite variante, de către sondajele de opinie. O variantă e aceea în care întrebarea se referă la o problemă în legătură cu care există o normă socială (tabu). De exemplu, cînd ceri opinia asupra legalizării avorturilor, aceasta fiind o temă asupra căreia nu e stabilită o normă general acceptată, oamenii îşi vor exprima în general în mod sincer opinia. Dacă însă întrebarea e precedată de una privind dreptul de a întrerupe o viaţă omenească (aici funcţionînd o puternică normă socială), răspunsurile privind avortul se vor modifica în mod semnificativ. Asemănător se petrec lucrurile cînd e vorba de participarea la vot. Există un precept (discutabil)