Reviste de ieri si de azi
Istoricii literari pe care-i avem azi sănt putini si majoritatea trecuti - unii de mult - de 50 de ani. ăn revistele literare s-a deplăns ăn mai multe rănduri (si s-a arătat si de ce) absolventii de filologie nu mai sănt atrasi de această specializare ce presupune pasiune, meticulozitate si, eventual, altă sursă de a-ti căstiga existenta. Căci, ăn toate domeniile, cercetarea la noi e o cenusereasă persecutată de o mentalitate masteră. Locul ei pare fixat acolo, ăn bucătărie, lăngă mormanul de grăunte ce trebuie alese de gunoaie, ăn timp ce fetele si băietii ce vor să danseze sub lumina tiparului culeg direct de pe cămp, din recolta nouă, si-si petrec căt mai putin timp ăn silozurile reci ale bibliotecilor. Dintre istoricii literari, un nume binecunoscut cititorilor de reviste este Nae Antonescu. ăn CONVORBIRI LITERARE nr. 10, Grigore Scarlat publică un interviu cu acest admirabil cărturar, pe care s-a dus să-l ăntălnească ăn comuna Terebesti din judetul Satu Mare, acasă la el. Acolo s-a născut, ăn 1921, ăn casa si pe pămănturile cumpărate de tatăl său cu bani munciti ăn America, pentru familia lui cu sapte băieti, acolo a fost profesor de română si director al Scolii Generale. Autorul volumelor Scriitori uitati, Dacia 1980, Reviste literare conduse de Liviu Rebreanu, Minerva 1985, Revista Jurnalul literar, Timpul, 1999, al sutelor de pagini de istorie literară publicate prin reviste si, aflăm acum, al unor volume de sertar ce ăsi asteaptă editorii - a avut un destin marcat dureros de istoria secolului: refugiu, detentie, marginalizare. Refugiat ăn 1940 la Bucuresti, unde si-a continuat studiile si activitatea publicistică ăncepute la Oradea, Nae Antonescu i-a cunoscut pe Iuliu Maniu si Ion Mihalache si s-a ănscris ăn PNT, al cărui membru fusese si tatăl lui. ăn 1945 a scris articole de pagina ăntăi ăn "Dreptatea". Deja ănc
