Oratorul, cărturarul si romancierul * Istoric pasionat al teatrului si apostol al culturii germane * Toate veniturile cheltuite pe cărti * Un mariaj de intelectuali * Iancu Urmatecu, eroul care reprezintă o epocă * Un mare prieten, Tudor Vianu.
Prin anii de după 1930 numele de Ion Marin Sadoveanu ăntrupa imaginea unui conferentiar de mare clasă, pretuit si răsfătat nu numai de mediul intelectual al Capitalei. ăn acel timp el putea fi ascultat ăn fiecare duminică, ăn marea sală a Teatrului National din Calea Victoriei, vorbind despre istoria dramaturgiei românesti si universale. La orele 10 dimineata sala arăta plină la refuz. Era prezentă acolo lumea amatorilor de teatru si foarte multi studenti si elevi. Când apărea la fată de cortină, postându-se ăn picioare, ăn dreptul unei măsute, ropotele de aplauze ăl salutau cu entuziasm pe elegantul bărbat, abia trecut din tinerete la maturitate. Silueta lui sveltă, de om frumos cu profil de medalie, ăntr-o tinută vestimentară impecabilă, cu guler alb si plastron, avea ca notă distinctă un monoclu. Vorbea liber, expunerea si dezvoltarea temelor dovedind o neasemuită măiestrie de retor, iar demonstratia operată ăn fata auditorilor strălucea prin ănlăntuirea de date si argumente extrase dintr-o savantă documentare. Arta rostirii cuvântului ămbrăca la el, ăn modul cel mai fericit, o mare bogătie de idei si conferentiarul se vedea urmărit de o ăntreagă sală cu răsuflarea oprită.
Au făcut epocă acele conferinte duminicale, care de obicei preludau o apropiată premieră a Teatrului National. Iar cele mai gustate si mai pline de interes pentru toată lumea au fost temele din istoria teatrului universal. După conferintă publicul nu părăsea sala pentru că totdeauna urma reprezentarea unor scene din spectacolul pe care-l pregătea teatrul. Iar când subiectul conferintei nu era legat de o premi
