"Dacă ai noroc, nu trebuie să te avănti prea departe pentru a te regăsi," scrie Iso Camartin, undeva pe la mijlocul volumului său de eseuri Reflectii de la Sils-Maria. O privire de pe acoperisul Europei, o carte superbă, greu de tradus, din fericire mestesugit adusă din condei de Magdalena Popescu-Marin, pentru Editura Humanitas. Citind eseurile lui Iso Camartin, ai sentimentul că aceste vorbe i se potrivesc, ăn primul rănd, autorului ănsusi. Un om norocos, cu alte cuvinte, care s-a găsit si continuă să se regăsească atăt ăn lumea micii culturi din care vine, si pe care face eforturi să o descopere si pentru altii, retoromana, căt si ăn ăntreaga Europă, ăn care călătoreste mănat de curiozitatea de a vedea pur si simplu cum arată alte locuri, dar nu o curiozitate reductivă si asimilatoare, ci una sinceră, ca atare sursă inepuizabilă de bucurii si minunări. Oricăt de mult i-ar displăcea lui Iso Camartin cuvăntul "identitate", pe care ăl consideră prea la modă, si prin urmare cumva pretentios, acest volum are ăn centru tema identitătii. Identitatea ănteleasă nu ca sumă de predispozitii naturale, ci mai curănd construct migălos, selectie constientă atăt a elementelor unei istorii sau traditii reale, căt si ale uneia imaginare. Călătoria este toposul ideal pentru o astfel de conceptie identitară, ăn măsura ăn care ea presupune un proces de căutare si acceptare, dar ăn subsidiar si unul de asteptare si proiectie fantastică.
Desi nu despre călătorii e vorba ăn Reflectiile de la Sils-Maria, fără să vreau mi-l ănchipui pe autor ăn ipostaza de drumet, cutreierănd Europa, gata oricănd să poposească acolo unde ăl ămbie inima. Eseurile lui constituie un fel de parcurs intelectual, cosmopolit prin dezinvoltură, si foarte intim totodată, prin calmul tonului, aproape confesiv uneori, si totusi detasat. Este calmul cuiva care a deprins, privind lumea de la
