Dintre cuvintele familiar-argotice databile, care apar la un moment dat si cunosc o rapidă răspîndire, inovatia Mertan nu e desigur prea semnificativă din punct de vedere semantic, dar poate atrage atentia asupra unor procedee derivative si asupra unor valori stilistice specifice registrelor orale. Cuvîntul e un fel de hipocoristic de la denumirea comercială a firmei si a produselor Mercedes; un nume afectiv, format cu un sufix augmentativ, si folosit pentru o masină cu statut simbolic evident - conotînd în lumea românească de azi bogătia, un anume statut economic si social. Cel putin la început, modificarea unui asemenea nume real se face din punctul de vedere al "cunoscătorilor", al celor ce vor să-si pună în evidentă o relatie de familiaritate cu produsul. Distanta presupusă în discursul obiectiv de simpla utilizare a denumirii comerciale este substituită aici de o afectivitate usor ironică.

Din punct de vedere formal, cuvîntul ilustrează reunirea a două procedee destul de răspîndite în argoul românesc actual: trunchierea si derivarea cu sufixul -an. Trunchierea (procedeu care a fost destul de putin productiv la noi, cu exceptia numelor proprii de persoană; în extindere sub influenta unor modele străine) e atestată, circulînd si forma Mert: "Mertul, Opelul, BMW-ul etc." ("România liberă" 2562, 1998, 7); "te-am depăsit cu Mertu'" ("Academia Catavencu" = AC 28, 1999, 9). De la aceasta s-a format, cu ajutorul sufixului -an, Mertan - ilustrat în continuare cu cîteva exemple din Academia Catavencu, dar usor de găsit în comunicarea orală, în liste de discutii despre masini pe Internet si chiar în alte ziare si reviste: "ducă-se Mertanul" (AC 36, 1999, 4); "ce Mertane si-a tras administratia" (AC 37, 1999, 8); printr-un joc de cuvinte cam gratuit, apare si în modificarea unei formule de denumire oficială: "Ministerul Industriilor