•Ieseanul s-a clasat, impreuna cu lotul national de sabie, pe locul cinci la CM de la Seul
Luni seara s-au incheiat la Seul intrecerile Campionatelor Mondiale de scrima, competitie de calificare pentru Jocurile Olimpice de anul viitor de la Sidney. Printre protagonistii acestor intreceri s-a aflat si ieseanul Alin Lupeica, sportiv antrenat la CSM Iasi, de tehnicianul Iulian Bituca si in care se puneau mari sperante pentru calificarea la Olimpiada. In ultima zi a Mondialelor, lotul national de sabie format din Mihai Covaliuc, Dan Gaureanu, Sandu Constantin si Alin Lupeica a reusit, printr-o prestatie de exceptie, clasarea pe locul cinci, fapt ce i-a adus automat calificarea la JO. In sferturile de finala, romanii au cedat dupa o lupta apriga in fata Rusiei, cu scorul de 37-45 si au urmat partidele cu Italia si Ucraina pentru desemnarea ocupantelor locurilor 5-8. Cu tehnica, sabrerii antrenati de Alexandru Chiculita au trecut de cele doua adversare invingind Italia cu 45-28 si apoi Ucraina cu 45-35 inr-un meci dramatic. Finala probei de sabie a fost adjudecata de echipa Frantei, 45-27 cu Polonia in timp ce, in "finala mica", Rusia a dispus cu 45-34 de Germania. Pentru "Sidney-2000" s-au calificat primele 8 clasate la aceste "Mondiale", Italia si Ucraina obtinind si ele calificarea.
O evolutie neasteptata au avut floretistele romance la Seul, echipa Romaniei, formata din Laura Badea, Roxana Scarlat, Claudia Vanta si Reka Lazar Szabo, clasindu-se pe locul al 11-lea. Cum doar primele 8 si-au procurat biletele pentru Sidney, fetele noastre antrenate de Tudor Petrus au ratat calificarea, meciul decisiv fiind pierdut in fata unguroaicelor, cu scorul de 42 - 45.
Floretistele romance mai au o sansa de calificare pentru jocurile Olimpice de la Sidney de anul urmator in cursul lunii mai, in cadrul unui turneu international de calificare.
Narc