Cătiva copii din aceia de soi rău furaseră mingea unuia mai mic. Cu tipăte asurzitoare o băteau pe caldarămul umed, tot mai departe de proprietarul păgubit. Acesta tinea ăn brate un căine lătos, de două ori mai mare decăt el. Si-l ăndemna: "Aleargă, Fulger, aleargă, hai voinicule, aport! Du-te si le ia mingea ănapoi! Treceam fără grabă pe lăngă castanul de care se rezema victima răufăcătorilor. Intentionam să traversez strada ăn dreptul farmaciei, cănd o voce groasă, răsunănd ca balamalele de la poarta castelului medieval al mamei lui Stefan mă făcu să mă ăntorc pe călcăie: "N-are rost." Vorbise căinele.

Vă ănchipuiti căt de stupefiat eram. M-am apropiat si, foarte politicos, am ăntrebat: "Cine a spus că n-are rost?" Copilul nu mă luă ăn seamă. Măngăia blana patrupedului amestecănd cuvintele cu lacrimi: "Haide, dragul meu, fugi, te rog eu, Fulgerel! Te roagă si domnul ăsta care ne ascultă." Poarta castelului trosni mai ănfricosător din toate ăncheieturile: "N-are rost." Zicănd acestea, căinele se eliberă din prinsoare, se scutură de purici si se lungi la umbră sub castan. ăsi suci capul spre singurul felinar ăntreg din piată si rosti cu dispret: "Chiar cu mintea ta putină ar trebui să stii că noi am abandonat lătratul. Basta. Corect."

Intrai si eu ăn vorbă: "Te referi la proverbul: 'Un căine care latră nu muscă niciodată', nu-i asa? Am avut si eu odată un pezevenchi de căine care ămi fura ouăle din cuibar. Faptul că am pronuntat cuvăntul 'pezevenchi' ăn legătură cu un coleg de al lui l-a supărat. Spăsit, i-am cerut iertare. Am adăugat o observatie: "Ai un mic accent englezesc, dar ăti stă bine cu el. De unde ti l-ai procurat?" - "De la Oxford", recită el, si sunetele din gătlej si piept răsunară ca o fierărie veche. "M-a ajutat si acest mic stăpăn al meu, domnul Stephanus. Copilul protestă:"Ti-am spus să-mi spui Fănică, mester bun, ce toate