În caseta editorială a oricărei publicatii periodice - cotidian, hebdomadar sau lunar - există o functie binecunoscută tuturor celor care fac reviste, dar ignorată de către majoritatea cititorilor: secretarul general de redactie. În presa modernă, s-a numit totdeauna asa, cu exceptia unei perioade din regimul comunist, cînd titulatura i-a fost schimbată, fiindcă evoca o înaltă răspundere în partid. Secretarul general este regizorul tehnic al gazetei. El îi dă forma fizică. Roger Câmpeanu, care împlineste zilele acestea 70 de ani, este cel mai de seamă secretar general de redactie din presa culturală a ultimelor decenii.

L-am cunoscut, pe când eram tînăr colaborator, la Contemporanul, ca domnul Roger Câmpeanu. Toată lumea îi spunea, simplu, Roger. Roger în sus, Roger în jos, era un factotum la revista condusă de G. Ivascu, pe care l-a urmat la România literară. Mai tîrziu, a pus în pagină Secolul XX si, astăzi, Lettre Internationale. Am lucrat cu cu el în două rînduri, asa că vorbesc în cunostintă de cauză. Toată bruma de meserie pe care o stiu în materie de revistă culturală, am învătat-o de la trei oameni: de la G. Ivascu, de la Mircea Grigorescu si de la Roger. Cînd i-am cunoscut eu, G. Ivascu era cu conceptia, Mircea Grigorescu si Roger cu executia. N-am apucat vremurile (1939-1944) în care Mircea Grigorescu era redactorul sef al Timpului lui Grigore Gafencu. Roger este singurul dintre ei care a făcut exclusiv secretariat general de redactie. N-a fost sef niciodată, dar nici una din importantele reviste la care m-am referit n-ar fi apărut fără priceperea lui. Lui G. Ivascu, marele făuritor de reviste, îi plăcea să se considere pe sine subalternul ideal. Nu mi-am dat seama de la început ce vrea să spună. L-am bănuit de falsă modestie. El însă visa să fie secretar general de redactie. Omagia, în felul acesta, oameni ca Roger. G. Ivascu sti