Nevoia de a te deplasa nu implică neapărat si plăcerea de a vedea mereu alte peisaje. Există călători cărora le sade bine cu drumul, cum zice proverbul, dar nu pentru că extrag voluptăti din perindarea de imagini, ci pentru că nu pot sta locului, sunt mânati din urmă de o spaimă, de un soi de blestem. Un astfel de hoinar damnat a fost Paul Celan, născut pe teritoriul României, ăn nordul Bucovinei, si socotit cel mai mare poet de limbă germană postbelic.
Despre pelerinul de faimă europeană a apărut ăn Contemporanul (nr. 34-09.09.1999) un articol curios, greu de ănteles, semnat de Marin Mincu. Aproape fiecare frază contine o inexactitate sau o interpretare anapoda. Mă rezum să reproduc aici unele pasaje si să pun o serie de ăntrebări.
a) Titlul: "Paul Celan putea să rămână poet de limbă română"
Ce vrea să spună M.M.? Ar fi asezat el ăn capul unui eseu despre autorul lui Ion (care ăn tinerete scria ăn ungureste) propozitia: "Liviu Rebreanu putea să rămână scriitor de limbă maghiară"? Se poate vorbi la Paul Celan de un bilingvism (germano-român), cu pondere egală pe ambele talgere ale balantei? Nu este liantul său cu spiritualitatea nemtească structural (limba maternă, casa părintească, lectura de initiat a clasicilor de la Goethe la Hölderlin, frecventarea cercului de scriitori germanofoni din Bucovina - Rose Ausländer, Emmanuel Weißglas, Moses Rosenkranz si mai târziu Alfred Margul-Sperber, Alfred Kittner)?
b) "Este cunoscut faptul biografic că Paul Antschel a fost ascuns de un român ca să nu fie deportat de nazisti ăn 1942 si pentru a fi salvat va fi internat de către Antonescu ăn tabăra de muncă de la Tăbărăsti (lângă Buzău) unde va rămâne timp de doi ani (1942-1944), având un regim de viată suportabil, după testimonianta lui Franz Auerbach, aici el putea să scrie si să citească, primind si corespondentă de la sora sa, după ce părint
