Ganduri de despartire, la moartea unui prieten iubit. Radu G. Teposu. Omagiul colegilor sai de presa de la revista "Formula As". Am imbatranit brusc, irevocabil. Nu l-am mai vazut demult pe Tepi. Ne zaream ici-colo, cand si cand, salutandu-ne de la distanta sau schimband doua-trei vorbe in fuga. Ne grab...
Ganduri de despartire, la moartea unui prieten iubit
Radu G. Teposu
Omagiul colegilor sai de presa de la revista "Formula As"
Am imbatranit brusc, irevocabil
Nu l-am mai vazut demult pe Tepi. Ne zaream ici-colo, cand si cand, salutandu-ne de la distanta sau schimband doua-trei vorbe in fuga. Ne grabeam - Dumnezeu stie unde. "De fapt, cine ne alearga in halul asta?", l-am intrebat intr-o zi si el mi-a raspuns cu zambetul sau inimitabil, usor ironic - usor copilaros, ca si cum ar fi vrut sa spuna: "Iata in sfarsit o intrebare la care nu se poate raspunde".
Doua lucruri am admirat tot timpul la Tepi: umorul sau valah, ascutit ca lama unui bisturiu si seriozitatea ardeleneasca. El, care nu putea trai decat inconjurat de prieteni, in scris se purta ca un sihastru: aspru cu sine, neiertator cu ceilalti. Scria ca un om cu adevarat liber - subtil, atent la nuante, dar si cu indarjirea celui care nu depinde de nimeni. Cand Arsene, maruntul terorist de la "Flacara", i-a cerut sa ridice in slavi poezia patriotica, a preferat sa-si dea demisia, sa plece. Din toata generatia noastra, a fost criticul cel mai talentat si cel mai temut - o teama aparte, admirativa. Aspra sau caustica, asa cum era, parerea lui conta cel mai mult. Era ca o oglinda dimineata, dupa o noapte de chef - adevarata si neiertatoare. Si cu sine trebuie sa se fi purtat la fel. Nu intamplator a refuzat tentatia de a-si aduna articolele in mai multe carti. Defect sau calitate rara, Tepi nu se grabea. Imi amintesc cum, intr-o fabuloasa croaziera