Otilia Teposu. Povestiri de la marginea padurii. Sus, in Muntii Gutaiului, povestile padurii incep demult. Ani de-a randul au urcat spre Cavnic, pe Valea Alba, radvane, carute si cocii prafuite de drumurile lungi ale Europei, manate de venetici atrasi de comorile din adancul pamantului. Saxoni, unguri...

Otilia Teposu

Povestiri de la marginea padurii

Sus, in Muntii Gutaiului, povestile padurii incep demult. Ani de-a randul au urcat spre Cavnic, pe Valea Alba, radvane, carute si cocii prafuite de drumurile lungi ale Europei, manate de venetici atrasi de comorile din adancul pamantului. Saxoni, unguri, slovaci, cehi si evrei au venit sa-si incerce norocul, scormonind maruntaiele muntelui, in cautarea zacamintelor de argint. Noii veniti se asezau in partea de sus a vaii, mai aproape de mina, in vreme ce bastinasii au ramas in vechile lor salasuri de langa padure, unde vietuiesc pana azi. Existenta lor nu este nici mai grea, nici mai usoara ca-n alte parti. Numai masura timpului este diferita. Aici, oamenii traiesc dupa anotimpuri. Ei zic: "Amu-s patru veri", "de-acuma in doua ierni", "cand s-o pune de primavara". Dar cel mai important anotimp incepe la sfarsitul lui octombrie, cand la marginea padurii, barbatii se aduna sa-si fiarba horinca in caldarile si cazanele de arama. Pentru cateva saptamani, valea, pustie in restul anului, se umple ca-n vremurile de demult, de carute si de oameni, de rasete si voie buna si, mai ales, de mirosul dulce-amarui al horincii de prune. Atunci, in zilele acelea, incepe si vremea povestilor, cand tuturor le vine randul la roata vorbei, cu intamplari mai vesele sau mai triste, despre altii sau despre ei. Povestile-s multe, numai ascultatorii-s tot mai putini, caci la marginea padurii au ramas doar batranii. De aceea, uneori povestile se repeta, dar cine sa se supere pentru atat? Mai intai, barbatii glumes