Cine impoziteaza vulgaritatea?. Sa nu se supere conationalii nostri romi, dar ne tiganim pe zi ce trece. Urateniei strazilor peticite si cenusii adaugam, cu o veselie suspecta, uratenia limbajului. Se injura intens si din orice pozitie: pe stadion, in autobuz, in scoala. Intre elevi sau tanci de-o sc...

Cine impoziteaza vulgaritatea?

Sa nu se supere conationalii nostri romi, dar ne tiganim pe zi ce trece. Urateniei strazilor peticite si cenusii adaugam, cu o veselie suspecta, uratenia limbajului. Se injura intens si din orice pozitie: pe stadion, in autobuz, in scoala. Intre elevi sau tanci de-o schioapa, "manca-ti-as" a devenit un fel de buna dimineata - un alt fel de salut. Suntem singurul popor pentru care injuratura poate fi admirativa: "E dat in ma-sa de destept". Nu am timpanele atat de sensibile, dar nici indiferenta acustica a monahului rupt de lume. Pana intr-un punct, injuratura e benefica, eliberatoare. Intr-o proza de Marin Preda, un taran isi incepe insulta pe prima pagina, terminand-o dupa alte cinci. Omul se descarca. Voia in felul sau sa uite, sa incheie un capitol neplacut din viata lui. Nu era vulgar. Vulgaritatea e altceva - e violenta si gratuita.

Pe vremuri, locul trivialitatilor scrijelite pe ziduri era doar in toaletele publice. Acum, ele navalesc pe strada, dau buzna in casele noastre prin textele fara perdea ale grupului umoristic "Vacanta Mare", prin ziarele care se intrec in titluri de mahala. Vorbele proaste sunt acum la mare pret. Afise intens colorate ne propun, pe stalpi si garduri adiacente, spectacole umoristice: "Mariana vrea banana" sau "S.U.G. Rafia". Chiar daca e greu de masurat, decenta ar trebui impusa prin lege. Exista un Oficiu pentru Protectia Consumatorului. De vulgaritate, cine ne pazeste? Pana acum, nu am vazut - nici macar de forma - un protest al Academiei, al Ministerului Educatiei Nati