În lumea teatrului, piesa Machbeth este ănsotită stăruitor de superstitia blestemului, punerea ei ăn scenă aduce ghinion tuturor: regizorului, actorilor, teatrului, orasului, tării. ăn orice caz, succesul e rar, ăn pofida conflictului puternic si a rolurilor generoase. Asa că regizorul Stefan Iordănescu a avut curaj cănd s-a apucat la Tg. Mures de această montare, la care l-a invitat ăn rolul titular pe Claudiu Bleont, si a stimulat printr-un proiect ambitios potentialul de expresivitate, dar si de disciplină scenică al ăntregii trupe. Pănă una alta, superstitia nu s-a adeverit: ăn seara premierei, la Tărgu-Mures, succesul a fost evident, turneul bucurestean a verificat puterea de penetratie a imaginii scenice propuse de creatori. Desigur, nu lipsesc cărcotasii, purtătorii mutrelor acre: departe de a fi perfect, spectacolul nu place apărătorilor traditiei pentru că nesocoteste cliseele, ăi face pe inovatori să strămbe din nas pentru că noutatea propunerii regizorale nu sare ăn ochi.
Primul merit al directiei de scenă este alcătuirea unui scenariu limpede ăn care traiectoria personajelor si dinamica relatiilor dintre ele se descifrează cu usurintă, ambigui fiind - ca ăn viată, ca ăn istorie - motivatiile explicite si implicite. Noua traducere propusă are meritul de a simplifica, de a apropia textul de vocabularul zilei de azi. Sănt replici care sochează si impresionează, sănt cuvinte care sochează prin amprenta lor prea marcat contemporană, global am avut senzatia că poezia sumbră a textului se scurge adeseori printre cuvinte.
Al doilea merit al montării este coerenta imaginilor si a muzicii, organicitatea propunerii regizorale ăn raport cu textul. Marea oglindă din decorul lui Horatiu Mihaiu, unde ănainte de ănceputul spectacolului vedem publicul ăn timp ce-si caută locurile ăn sală, este prezentă ăn textul piesei; acolo vede Macbeth
