Am acceptat cu plăcere invitatia compatriotului meu Nită, instalat ăntr-un apartament luxos din arondismentul 16 din Paris. ăn ziua fixată, am cumpărat niste flori lungi căt un snop de grău dorohoian. Am sunat si, cănd mi s-a deschis usa, am pus ăntre doamna Nită si mine buchetul care opreliste

i-a procurat dumneaei un fior de regret citit pe fruntea, buzele, dar mai ales pleoapele ei. Era singură: "Nită o să ăntărzie putin. L-am trimis să aducă păine de la 'Panetu' si are un drum lung cu tramvaiul." - "Vă deranjez", spusei eu, făcănd un pas ănapoi. Atinsi de buchetul meu, nurii crescuseră vijelios ămpungănd violent bluza străvezie. O priveam ăncremenit. ăndulcindu-si vocea, ea ciripi nevinovată: "Ce e? Ceva?" ănghiti ăn sec, fără să pot cuvănta. Doamna Ofelia Nită mă pofti ăn salon. Acceptai o duscă de rachiu scotian, prescăii admirativ si reăncepui să joc rolul politicianului rece, cuceritor doar prin maniere si retorică. "Dacă vă deranjez, eu pot să mă duc să caut un chiosc de ziare, fiindcă astăzi, nu stiu de ce, nu mi le-au adus." Mă apucă de mănecă: "Rămăneti, vă rog, de cănd voiam să vă cunosc. Dacă doriti presa, o trimit pe Virginica, servitoarea." Urmă o pauză. O lăsai pe dumneaei să ănceapă si ea ăncepu: "Nu-i usor de trăit cu Nită. E foarte... independent. Mă ăntelegeti? Nu? E un om dificil, dar ce mare patriot este! Si savant. Asteaptă un răspuns de la Academie pe care ei ăl tot amănă." Si misterios: "Scrie la o carte." - "Asta vă face greutăti?" Se scutură ca o pisică plouată. "Doamne fereste, nu! Eu sănt fericită, cănd văd că se ănchide ăn odaia lui de unde nu auzi decăt făsăitul stiloului pe hărtie. Aruncă ciornele la cos, dar nu-mi dă voie să le citesc." O consolai: "Sărmana. Ce sever este si musiu Nită!" - "Aveti dreptate", ezită un moment: "...dar este un bun român. Un geniu." ănduiosată de părelnica mea apărare, doamna ridică visătoare