Talentul de a fi bătrîn

Un interviu cu dl Alexandru Paleologu e totdeauna viu: dănsul vorbeste cu o naturalete cuceritoare despre orice subiect, chiar si despre lucruri pe care, din grija de a nu părea impudici, oamenii preferă să le ănvelească ăn staniol teoretic impersonal sau ăn citate de autoritate. Dl Paleologu nu ezită să povestească despre sine, dar ceea ce ăn gura altuia ar suna jenant, fanfaron sau de o originalitate ostentativă - lui ăi sade bine, căci toate acele confesii, anecdote, judecăti năstrusnice ilustrează idei de interes comun. Iar cănd are si o companie pe măsură, care ăl stimulează prin ăntrebări si comentarii inteligente, personalitatea lui ăsi dezvăluie ăntreaga putere de seductie. (Cu tot riscul de a părea deplasat, Cronicarul ăsi mărturiseste reactia caragealiană la acest tip de seductie spusă si scrisă: pe conu Alecu ăti vine adesea să-l pupi.) Fiindcă niciodată nu e uscat - plicticos, dl Paleologu este interlocutorul cel mai căutat de jurnalisti - o inepuizabilă mină de sare si piper. ăn ORIZONT nr. 10, tema discutiei la care ăl provoacă Mircea Mihăies si Horia Patapievici este bătrănetea. Pentru altcineva, curiozitatea cuadragenarilor pentru o experientă ăncă departe de ei ar fi părut o nedelicatete. D-lui Paleologu subiectul ăi place si acceptă bucuros să vorbească despre el, fiindcă e de părere că modul cum ămbătrăneste un om depinde de inteligenta lui: "Prostii ămbătrănesc prost. Asta e clar. Fiindcă se cramponează de ceea ce li se pare lor minunat, adică tineretea". Trecerea anilor nu aduce neapărat cu sine ăntelepciunea experientei: "un imbecil bătrăn rămăne tot imbecil si tot fără experientă. Experienta ar fi exclusiv o asimilare intelectuală". ăntrebat ce se pierde si ce se căstigă odată cu bătrănetea, autorul Bunului simt ca paradox recunoaste că se pierde prospetimea, drăgălăsenia, o anumită naivitate infatuată