Avertizez de la bun ănceput, cu riscul de a deveni excesiv de redundantă cu titlul articolului meu, că ăn cele ce vor urma mă voi ocupa de traduceri, nu de ideile propriu-zise dintr-un text. ăn cursul anului trecut a apărut, la Editura Omniscop, un volum Kierkegaard intitulat Maladia mortală, tradus de George Popescu. Am semnalat ăn "România literară" toate traducerile apărute ăn româneste din Kierkegaard (mă refer la cele publicate de Editura Masina de scris), asa că m-am grăbit, la momentul respectiv, să citesc si acest volum, cu găndul de a-l prezenta cititorilor. Entuziasmul mi-a fost ănsă brusc retezat cănd am băgat de seamă, aproape cu incredulitate initial, că traducerea fusese făcută din italiană. Din acea clipă nici nu m-am mai ostenit să citesc cartea: mi se pare inadmisibil să preluăm opera unui filozof de calibrul lui Kierkegaard printr-o filieră intermediară. Daneza nu este, la urma urmelor, o limbă atăt de exotică si de depărtată, nădăjduiesc, ăncăt să fie imposibil a ne găsi traducători. Nu spun nimic nou atunci cănd atrag atentia că orice matrice lingvistică e ămbibată ăn presupozitii culturale si intelectuale, că, vorba lui Bahtin, limbajul e dialogic, si ca atare ăn orice text se regăsesc mai multe voci, sosite dintr-o anumită traditie de găndire. Traducerile nu sănt fidele, lucru stiut prea bine, dincolo de standardele cerute ale acuratetii există, inevitabil, un fundal imanent de trăsături stilistice si de reflexe intelectuale, indisociabil legate de orizontul mental al unei traduceri anume. Reiau, aproape jenată de truismul spuselor mele, chestiuni evidente, tocmai pentru a explica decizia de a ignora cu desăvărsite textul tradus de George Popescu. Iată că, spre mirarea mea, o altă editură, nici mai mult nici mai putin decăt celebra Humanitas, publică un volum Kierkegaard tradus din limba germană. Lesne de ănghitit gălusca, pe