Diversitatea de conotatii a substantivului cetătean e mascată uneori de definitia neutră din dictionare; în DEX, de exemplu, apare doar sensul "locuitor al unui stat, care se bucură de drepturi civile si politice si care are anumite obligatii fată de acel stat", însotit de o explicatie discutabilă, cel putin incompletă, pentru valoarea substantivului la vocativ: "termen oficial de adresare; cuvînt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoastem". Cuvîntul e unul dintre cele care au acumulat, prin evolutia semantică îndelungată (bogat ilustrată în dictionarul academic al lui Sextil Puscariu, DA), mai multe valori, dintre care cele mai importante corespund unui uz strict juridic, unuia politic si unuia al limbii curente, al conversatiei cotidiene. Se mai poate adăuga la această listă si un uz religios: cuvîntul era folosit în textele coresiene cu sensul de "locuitor", în sintagma "ai cerului cetăteani" (ap. DA); de altfel, si în prezent apar în textele bisericesti formule de tipul "cetătean al cerului/raiului". Uzul juridic specializat, selectat de definitia din DEX, este de obicei restrîns de determinări contextuale: "cetătean german". Mai importantă e folosirea lui cetătean în practica juridică, în special ca termen de adresare care exclude formulele de politete: din unele situatii de comunicare de acest tip (de exemplu, din procese) poate proveni o anumită devalorizare a cuvîntului. Uzul politic al substantivului e, pînă la un punct, pozitiv, continuînd ideile egalitariste ale revolutiei franceze; sensul modern e de altfel calchiat chiar din franceză si apare cu conotatii politice în scrierile secolului trecut: "Onorabile domn, permite-mi pentru ca să-ti prezint pe cetăteanul Dumitrache Titircă, comersant, apropitar si căpitan în gvarda civică" (Caragiale, O noapte furtunoasă). Cetătean are si o istorie politică mai recentă: