Firma Inter Tour a epuizat deja ofertele in statiunile Vatra Dornei si Poiana Brasov. Mai exista insa firme care nu au incheiat nici un contract pentru sarbatori. Apropierea sarbatorilor de iarna a stirnit si in acest an o adevarata goana dupa identificarea statiunilor din tara si strainatate in care oamenii doresc sa petreaca sfirsitul de an. Daca multi dintre bacauani au gasit deja locul preferat, pentru care au si facut rezervari, unii inca mai cauta, in speranta ca vor gasi o cabana sau un restaurant pentru gustul si bugetul lor. Reprezentantii agentiilor de turism din oras spun ca cea mai mare cautare pentru Revelionul 2000 o are agroturismul. Casutele sint destul de ieftine, ofera toate conditiile pentru citeva seri de distractie si se afla in paduri sau sate splendide. Cea mai bogata oferta pentru agroturism a apartinut firmei Inter Tour, in Bucovina, insa toate locurile s-au ocupat deja. Aceasta agentie a epuizat locurile si pentru statiunile Vatra Dornei - hotel Calimani, Predeal - hotel Cleopa si Poiana Brasov. Inter Tour mai primeste cereri doar pentru statiunile Sinaia, Sovata si Slanic Moldova, insa nici aici nu mai sint foarte multe bilete. Un sejur la Sinaia, la hotel de doua stele, costa 4,5 milioane de lei de persoana, la Sovata - Hotel Bradet pretul variaza intre 3,3 si 4,7 milioane de lei, iar in Slanic Moldova, la Hotel Venus, tariful a fost fixat intre 2,6 si 3,1 milioane de lei. Si firma Koster a incheiat pina acum citeva contracte pentru hotelurile din Brasov si Durau. Studentii au solicitat bilete pentru Valea Prahovei si Cimpulung, unde preturile, in care sint incluse cazarea pe cinci zile, masa festiva si carnavalul, nu trec de 2 milioane de lei. Agentia mai ofera bilete la Vatra Dornei, cu preturi intre 1,7 si 2,3 milioane, la Covasna, cu 3,1 milioane de lei, la Piriul Rece - 2,5-2,9 milioane si la Durau, unde revelionul ajunge pina la 2,9