Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la "Nectar" SA Pascani se fura pe rupte

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 25 noiembrie 1999 ·

O buna parte a sezonierilor agajati, ca in fiecare toamna, de "Nectar" SA Pascani, fura pe rupte. In urma unui control efectuat de politistii Serviciului de Combatere a Criminalitatii Economico-Financiare, in urma cu doua zile, la SC "Nectar" SA Pascani, a fost depistata o filiera de comercializare a zaharului produs in unitate. Urmare a controlului, au fost surprinsi in fapt Dumitru Iulian Apreutesei (20 de ani) si Alexandru Dan Marcan (19 ani), ambii din Pascani, angajati sezonieri la SC "Nectar" SA, in timp ce incercau sa vinda circa 200 kg de zahar. Cei doi tineri se pare ca erau angajati la depozitul de produse finite (zahar) al unitatii de unde au sustras cantitatea respectiva. Pentru a-l putea scoate din unitate, cei doi au recurs la serviciile a doi carutasi veniti la unitatea pascaneana pentru a cumpara taitei de sfecla. Astfel, cei patru saci cu zahar au fost acoperiti cu taitei de sfecla, fiind apoi scosi din unitate cu cele doua carute. Odata iesiti din unitate, carutasii au predat sacii micilor "intreprinzatori". Pentru ca nu aveau cum sa-i transporte, cei doi au incercat sa vinda zaharul la soferii masinilor ce stateau la rind pentru a incarca tot taitei de sfecla, insa oferta acestora a fost refuzata.

Din nefericire pentru ei, cei doi au fost depistati de inspectorii de Politie care a demarat o ancheta, urmind ca Dumitru Iulian Apreutesei si Alexandru Dan Marcan sa raspunda in fata instantei.

De mentionat ar fi faptul ca nici gardienii publici care asigura paza la SC "Nectar" SA Pascani nu se abtin de la astfel de fapte. Recent, gardianul public Dumitru Caia, angajat al Detasamentului 4 Pascani al Corpului Gardienilor Publici Iasi a fost concediat pentru ca nu a putut justifica provenienta a doi saci de zahar gasiti asupra sa.

Mihai HOGAS

Sorin URSAN

Cristian DONOSE

O buna parte a sezonierilor agajati, c

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°