Ceauşescu se întoarce! După ce la Braşov stema PCR fusese purtată de manifestanţi ca un totem recuperat, iată că la Iaşi, apoi la Timişoara, numele "odiosului" este prefăcut într-un simbol nobil, de revoltă, iar concomitent un sondaj de opinie publică îl situează pe fostul tiran comunist pe un dublu şi autoritar loc întîi, el fiind pus în capul listei atît la personalităţile pozitive ale istoriei româneşti, cît şi la cele negative. Iar asta se petrece exact în ajunul împlinirii a zece ani de la răsturnarea lui Ceauşescu şi, odată cu el, a regimului comunist din România! Este de presupus că nu vor fi fiind puţini cei care jubilează. Aceştia nu sînt însă, dacă vor fi existînd şi dacă vor fi existat vreodată, aşa-numiţii "nostalgici ai comunismului": sînt cei care, cu probe în sfîrşit evidente, pot parafraza, chiar fără să ştie, versurile poetului agonic, declamîndu-şi fericirea de a li se fi împlinit profeţiile politice. Vor fi, desigur!, desigur!, neliniştiţi, îndureraţi, poate şi scîrbiţi de această ţară şi de acest popor, iar neliniştea, durerea şi scîrba lor ar putea fi preluate, ca un ecou întăritor, de te miri ce prieteni de departe, care vor denunţa şi avertiza, dar cu "argumente" acum, că România e o ţară larvar comunistă şi că în sufletul mai tuturor românilor stă pitit un Ceauşescu mititel. Şi ar fi cu totul inutil, deşi nu e decît un simplu exerciţiu de logică şi de bun-simţ, să li se amintească şi unora şi altora, spre exemplu, că în guvernul francez există miniştri comunişti, că premierul italian este un fost lider comunist sau că în landurile din partea de est a Germaniei partidul ex-comunist a devenit, prin vot democratic, un interlocutor de neocolit. Căci nu e greu de imaginat, în ordinea aceluiaşi exerciţiu, cum ar reacţiona preşedintele de dreapta al Franţei dacă nişte politicieni din altă ţară şi-ar permite insolenţa de a denunţa pericolul com