Din amintirile unui miner de altadata. Dionisie Bovneruc. "Dupa cate s-or intamplat in lume, minerii nu-s mai ce-o fost, is numa niste opinci pierdute pe sub munti". Daca urci pe valea ingusta a Cavnicului, spre Muntii Gutai, acolo unde drumul face un cot mai larg, ajungi la locul ce se cheam...
Din amintirile unui miner de altadata
Dionisie Bovneruc
"Dupa cate s-or intamplat in lume, minerii nu-s mai ce-o fost, is numa niste opinci pierdute pe sub munti"
Daca urci pe valea ingusta a Cavnicului, spre Muntii Gutai, acolo unde drumul face un cot mai larg, ajungi la locul ce se cheama "Stalpul Tatarilor". Langa monumentul din piatra inaltat in amintirea ultimei invazii tatare din 1717, intr-o casuta inconjurata de pomi, locuieste Dionisie Bovneruc. El este, la cei 77 de ani, unul dintre cei mai batrani cavnicari ce au lucrat in mina. La masa din curtea plina de flori, badea Nisu, cum ii spun localnicii, isi aminteste cum traiau minerii acum mai bine de o jumatate de veac, pe vremea cand, tanar fiind, umbla si el sa scoata la lumina soarelui "pietrele argintoase", pentru care era renumit Cavnicul inca de pe la 1360.
"In mina, Dumnezeu cu noi/ Afara grija si nevoi"
"Io vreau sa va spun de la inceput ca minerii nu mor batrani. Viata lor ii atata de grea, ca putini sunt aceia ce trec de 60 de ani. Multi dintre ei nici n-apuca sa se bucure de pensie, asa ca ma pot socoti un om norocos ca am trait atata. Dragul de mina l-am mostenit de la tata, care a lucrat la mai multe mine, la Dealul Crucii, la Valea Rosie si in urma, aici, la Cavnic. Am vazut inca din copilarie ca viata de miner e chinuita si, totusi, am fost tare bucuros cand m-au primit ucenic la mina. Erau putine locuri de munca pe atunci si angajarea la mina era ca acuma cu intrarea la facultate. Un tanar ce reusea sa se angajeze ca miner era bucuros,
