- trei opinii despre un deceniu - Revoluţia ne-a făcut reali: am ieşit din zodia pseudonimelor sub care ascundeam adevăratele noastre gînduri şi trăiri. Din decembrie '89 putem spune lucrurilor pe nume, aşa cum credem că sînt ele. În tranziţie am cîştigat, printre altele, şi libertatea de a spune că nu sîntem fericiţi atunci cînd nu sîntem. Rostim totul, în gura mare, cu voluptate aproape, adunaţi într-un spaţiu public ce ne este de mult cunoscut: strada. Timp de 50 de ani, acolo am fost obligaţi să ne exprimăm "recunoştinţa nemărginită", "stima şi mîndria", "unanima aprobare şi adeziune", faţă de regimul totalitar. Eram scoşi în stradă ca să minţim. Acum, din proprie iniţiativă, ieşim în stradă spre a protesta cînd sîntem minţiţi. Trăim o viaţă plină de tensiuni, dar adevărată; viaţă fără "înlocuitori". Putea fi ea mai bună decît este, era fatal să fie aşa cum e?

"Noi sîntem poporul"

(din mărturiile lui Cătălin TRANDAFIRESCU,

fost controlor ITB, comerciant de artă) Cum o duceaţi în '89, domnule Trandafirescu? O duceam cam la fel ca toată lumea. La posibilităţile mele de atunci, să zicem chiar mulţumitor: mă angajasem din 1986 la ITB, ajunsesem controlor de bilete, făceam sport. Aveam 25 de ani, mă descurcam. Dar n-aveam Coca-Cola. După vîrsta şi nepriceperea noastră din vremea aia, tînjeam şi eu după tot felul de fleacuri, produse tentante din Occident. Vorbind mai dur, nu aveam acces să pun botul la ceea ce acuma ni se cam bagă pe gît. Spunînd astăzi ceea ce spuneţi, nu cumva vă detaşaţi de propria imagine din '89? Încerc să spun adevărul. În 21, eu, cu un prieten, m-am dus de vreo 3-4 ori în Piaţa Universităţii. Stăteam aproape, la două staţii de metrou. La 23,30 ne-am dus iar: "hai cu metroul, că afară se trage cu trasoare". Cînd să ieşim la staţia Universităţii, miliţia şi armata se aflau deja acolo. Atunci ne-au prins. Ne-au scos la supra