În ziua în care primisem de la Bonn stirea cã administratia federalã nu poate sã mai subventioneze si tiparul proiectului nostru, editia comentatã a Bibliei lui Serban Cantacuzino în plin regim comunist, a pãsit si Dan Constantinescu pentru întîia oarã în cabinetul meu de la universitate. Un om obisnuit, mbrãcat într-un pardesiu curat, ros de lesie si de vremuri, tinea sub brat o vioarã de o rarã frumusete. Fata slabã era crispatã, ochii arzînd te tintuiau locului. Am rãmas împietrit pe scaun. Cei cîtiva studenti de fatã alarmati reusirã sã disparã în grabã mare.
Privea peste tot si nicãieri cu aceeasi intensitate. Remarcã interesul meu pentru instrument si grãi, spãrgînd linistea care se prelungea. "O cumpãrati? E o Amati." Ca sã-mi arãt neputinta, rîsei poate un pic prea exagerat. Se supãrã, dar nu plecã. De atunci, se obisnui sã mã caute în fiecare zi. Voia ajutor, în conditii stabilite de dumnealui: "Sã nu-mi fie demnitatea atacatã." Postul pe care l-am procurat sotiei, i s-a pãrut nepotrivit prin subtirimea salariului. Cînd am reusit sã cersesc cîtiva gologani de la niste pastori norvegieni, s-a învoit sã ne ajute la confruntarea celor trei manuscrise paralele ale Bibliei. A fost o colaborare sucitã; domnul Dan se avînta cu prea multã sîrguintã în comentarii savante care depãseau bariera de cunostinte asteptate de noi de la cititori.
Una din cãrtile care ne-a legat mai mult, a fost Numeri. Rãpit de tainele îngropate în înscrierea biblicã, a îmbogãtit aportul sãu cu o sumã de materiale.
Reluînd lectura lor mai tîrziu, mi-am adus aminte die pasiunea sa pentru simbolismul cifrelor. În primul plan se aflã recensãmîntul izraelitilor descris în cap. 1 si cap. 26. Ca regulã generalã, Dan Constantinescu efectueazã calculul sãu prin înmultirea cifrelor unei sume, adunã rezultatul ca sã ajungã la o singurã cifrã. Astfel avem
