Ultimii doi ani de realism socialist
LA SIBIU, departe de agitatia sterilã din capitalã, Ana Selejan continuã sã exploreze colectiile de ziare si reviste din primele decenii de dupã rãzboi, pentru a reconstitui, printr-un laborios montaj de citate, viata literarã de atunci. Cel mai recent volum al sãu, intitulat Literatura în totalitarism, se referã la anii 1957-1958. Sunt anii în care partidul comunist, prin ideologii sãi de serviciu, îi cheamã din nou la ordine pe scriitori, dupã ce, derutat de moartea lui Stalin, le lãsase o anumitã libertate. Între timp, însã, avusese loc - în 1956 - revolta anticomunistã din Ungaria, care, ca o parabolã a istoriei, îi dãduse de gândit lui Dej si îl fãcuse mai vigilent. Începe deci un nou val de arestãri, cãruia îi cad victimã scriitori din toate generatiile, de la tineri abia trecuti de douãzeci de ani, ca Paul Goma si pânã la vârstnici de peste optzeci, ca G.T. Kirileanu. Nicolae Labis însusi, adolescentul genial, considerat de regim o descoperire a sa, ar fi ajuns probabil în închisoare, dacã n-ar fi murit în 1956. Vasile Voiculescu este si el întemnitat, la saptezeci si patru de ani, fãrã sã se tinã seama de pãrul lui alb si de faima pe care o avea de medic al sãracilor.
Toatã aceastã tragedie nu este evidentiatã de autoarea cãrtii, care se ocupã exclusiv de partea vizibilã a vietii literare. Cineva va povesti poate, cândva, întregul calvar trãit de scriitorii români în timpul comunismului. Deocamdatã, Ana Selejan aduce la luminã, din depozite de biblioteci pe care nu le mai cerceteazã nimeni, ceea ce în 1957-1958 se petrecea în vãzul lumii. Si trebuie sã-i fim recunoscãtori pentru acest efort, nemaifãcut de altcineva în momentul de fatã, nici mãcar de cei ce incrimineazã retoric literatura proletcultistã. Datoritã tenacitãtii cercetãtoarei din Sibiu, putem reciti rapid un capitol - grotesc -
