Context general: realităţi şi imagini Între evoluţia unei societăţi şi impresia pe care oamenii o au despre ea există întotdeauna diferenţe. De o parte stau realităţile efective, de cealaltă - imaginile care le reflectă mai mult sau mai puţin fidel, alungindu-le sau lăţindu-le ca-n coridoarele de oglinzi amenajate special pentru amuzamentul publicului. Nu-nseamnă că impresiile false despre lumea din jur sînt întotdeauna vesele: atunci cînd ne pun în faţă imagini profund viciate, distorsiunile pot fi de-a dreptul dizgraţioase. În astfel de cazuri, distanţa dintre adevărul vieţii şi felul în care îl percepem creşte exagerat, pînă cînd trecem peste limita dincolo de care între cei doi termeni nu mai există o relaţie de continuitate, ci una de opoziţie. În timp ce societatea evoluează într-un fel, ajungem să fim convinşi că lucrurile stau pe dos. Avansăm într-o direcţie şi ne-nchipuim că plutim în alta. Ce-i drept, prin atare procedeu s-a ajuns la mari descoperiri geografice în Evul Mediu. Însă e greu de imaginat că disproporţia dintre ce ni se întîmplă şi ce credem că ni se întîmplă la finele mileniului ne mai poate aduce ceva bun. În orice caz, cu suspiciuni de felul celor care ne consideră încă în orbita de atracţie a Rusiei nu vom ajunge nicidecum în... America!

Context particular: diagnoze catastrofice Din păcate, după o "tranziţie" complicată şi întortocheată, cu momente de flux şi de reflux, mă tem că una dintre principalele trăsături ale primului nostru deceniu de postcomunism va rămîne tocmai aceasta: diagnosticarea eronată a realităţii, şi anume într-un sens diminuator. Vorbesc despre media opiniilor vehiculate atît în viaţa publică şi în presa de toate felurile, cît şi în "masse". Suportabilă în unele momente, gravă în altele, evaluarea greşită a situaţiei aproape că a ajuns în ultima vreme să substituie cu totul adevărul efectiv al vieţii noastre.