Orgoliu/ vanitate
EUPHORION nr. 100 (10) nu face caz de jubileu ci propune o temã implicatã subtil în chiar împlinirea numãrului rotund: raportul dintre orgoliu si vanitate. Colaboratorii - poeti, prozatori, critici - si-au fãcut tema dupã chipul si asemãnarea fiecãruia, de la "de exemplu, Eu", pînã la eseul filosofic, si de la aplicatii subiective la lumea literarã româneascã pînã la aforisme. Cele mai bune pagini, care duc în trenã tot sumarul, ni s-au pãrut cele semnate de Stefan Borbely si Marin Tarangul. Pornind de la o experientã ineditã - o bursã la Oxford - plãcut coloratã epic si cu tuse de umor englezesc, Stefan Borbely mediteazã asupra spiritului locului, ajungînd la tema euphorionicã: "Stînd la Oxford, nu ai cum sã nu te gîndesti la raportul alunecos dintre orgoliu si vanitate. Orgoliul e functie a unei traditii cu rãdãcini adînci, rostuite; el devine o boalã doar la cei ce vin din afara acestei traditii, si-i forteazã usile în asteptarea unui prestigiu. Orgoliul e lãuntric, vanitatea e exterioarã; primul creste din spirit, din idee, a doua se înfiripã din relatiile ostile, ucigase dintre oameni. Spre deosebire de orgoliu, vanitatea înfloreste în zonele cu grilã socialã laxã: acolo unde te poti strecura printre gãurile ierarhiei, unde parvenitismul e un substitut pentru meritocratie. Orgoliul e heraldic; vanitatea nu; primul e aristocratic, a doua - popularã, chiar plebee. Ambele se gãsesc în relatii proprii cu istoricitatea: orgoliul porneste din interiorizarea istoriei, vanitatea - din exhibarea ei în propagandã." Translînd raportul în plan colectiv, universitarul clujean îsi spune, à bon entendeur, pãrerea cã substantiale sînt popoarele orgolioase, nu cele vanitoase care-si strigã trecutul în gura mare la toate parãzile: "Cred, de aceea, cã prezenta orgoliului la nivel personal sau colectiv reprezintã un bun indiciu al constiintei de