Se întîmplã, în aceste zile, ceva iesit din comun, pentru lumea noastrã teatralã si cinematograficã: cei care l-au admirat pe George Constantin - si cine nu l-a admirat pe George Constantin? - se pot bucura, dintr-odatã, de o casetã video cu "un film dedicat memoriei lui George Constantin", de o casetã audio si de un CD cu vocea lui George Constantin, si, în fine, de o carte, de Florica Ichim, despre
George Constantin.
"Regele George Constantin, asa-l numeam eu în articolul pe care l-am scris în carte", zice Lucian Pintilie, în film...
De cîtiva ani, regele George Constantin a plecat. "Locul lui a rãmas liber, pentru cã n-are cine sã-l ocupe", spune, în acelasi film, Victor Rebengiuc. "Putinã lume mai stie cine este George si, din pãcate, putin se mai pomeneste despre el", adaugã Stefan Iordache.
Trãim într-o lume în care normalitatea a ajuns sã ne mire sau sã ne entuziasmeze. Era absolut normal ca o asemenea casetã dedicatã lui George Constantin sã existe (cum ar fi normal sã existe si casete cu Gina Patrichi, cu Octavian Cotescu, cu Amza Pellea, cu Toma Caragiu...). Dar e absolut sigur cã ea n-ar fi existat fãrã fiul lui George Constantin, Mihai Constantin, care e si producãtor al filmului. E de bãnuit cã nu e vorba, în acest caz, de o "simplã" devotiune filialã. E de bãnuit cã Mihai Constantin, el însusi actor de talent, îl priveste pe George Constantin cum îl privea Ariel pe Prospero. "Magistre fãrã seamãn, slavã...", ne reaminteste fostul Ariel din Furtuna lui Liviu Ciulei, Florian Pittis, primele cuvinte pe care i le spunea, în scenã, lui Prospero - si care dau si titlul, shakespearian, al filmului... Mihai Constantin are fericirea de a fi urmasul "magistrului fãrã seamãn"; un dar care, uneori, ar putea fi si o grea povarã: cãci nu e usor, într-o astfel de (si altfel de) meserie, sã te raportezi, obsedant si
