Într-un moment de euforie ne-am trezit că prim-ministrul care numai în urmă cu trei săptămîni ne promitea ferm că în anul următor vom trăi mai bine a fost debarcat. Majoritatea foştilor aliaţi s-au ridicat împotriva lui Radu Vasile, speranţa a renăscut, a fost aproape hilar să vedem nişte comisii parlamentare care interoghează "candidaţii" la posturile ministeriale spunînd ce frumos va fi şi ce vor ei să facă, mizînd pe brusca noastră amnezie: pînă acum tot ei erau. Tot discursul despre cauzele înalte ale acestei crize s-a năruit odată cu numirea aceloraşi oameni în aceleaşi funcţii. Avem un guvern condus de un tehnocrat. Foarte aproape de visul multor comentatori: un guvern de tehnocraţi. O soluţie foarte des vehiculată, tehnocraţii reprezintă o criză a democraţiilor; cînd oamenii sau formaţiunile care au cîştigat voturile nu sînt capabili să gestioneze eficient treburile publice, tehnocraţii dau impresia că ştiu ce fac. Exemplele sînt multe, inclusiv în vest, şi de obicei este prezentată şi o persoană văzută ca tehnicianul prin excelenţă. În ultimele luni această figură era în România cea a lui Theodor Stolojan, dar despre el se vehicula zvonul că va trece la ApR. O figură asemănătoare, deşi mai puţin mediatizată, este cea a lui Mugur Isărescu. Iar el nu avea dezavantajul unei implicări ştiute. Tehnocratul are o altfel de legitimitate decît omul politic. Acesta se revendică de la voturile populaţiei, tehnocratul de la expertiza pe care o posedă. Într-o democraţie normalitatea o reprezintă conducerea de către politicieni. Precedentele tentative cu Ilie Şerbănescu şi Daniel Dăianu au eşuat, lipsa de susţinere politică poate fi un handicap greu de trecut. Totodată, numirea lui Mugur Isărescu a părut o victorie a Preşedinţiei în lupta cu partidocraţia care a condus România după ce Radu Vasile, omul partidului pe atunci, a ajuns prim-ministru. Partidul i-a dat, p