Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aduse cu poşta

Teama de relativism

Dacă mai ţin bine minte, (şi) în Dilema am citit că există lucruri care nu suferă dileme, comentarii preţioase, de multe ori perfect oţioase şi fastidioase; dacă n-ar exista astfel de subiecte stabile (nu le spun treburi), cred că am ajunge într-un insuportabil impas: acela de a fi complet răvăşiţi, de a nu mai şti cine cu cine votează, de a ne plasa în anarhie. Ce vreau să spun? Că mergînd cu dilema pînă la capăt, adicătelea exagerînd, ieşim din spiritul dilematic propus de revista dumneavoastră aşa cum îl înţeleg eu acum, în perioada asta strict delimitată (nu spui de cine? de ce?). Nu vreau să insist pe ceea ce e peren şi peremptoriu (trebuie să existe şi aşa ceva, altfel la ce ne-am raporta?), dar am vrut neapărat să fac pomenirea, măcar, a acestui lucru. Şi nici nu-mi trece prin minte să explicitez caracterul tainic al fiecărei clipe a vieţii care străpunge banalitatea aparentă a zilelor ce trec odată cu noi. Ci vreau să amintesc - şi acum, în sfîrşit, vin la subiect - cîteva dileme de viitor aşa cum mi se înfăţişează astăzi: în primul şi în primul rînd, una privind revista Dilema - s-o mai citesc ori ba? să renunţ definitiv sau să mai slăbesc frecvenţa citirii ei? (cred că sînteţi de acord că nu tot cel ce citeşte Dilema e dilematic; altfel n-ar mai fi existat dilematici pînă la apariţia revistei); să-mi iau femeie sau nu? să rămîn cu părinţii în continuare sau să mă mut (chit că vreo cîteva zile săptămînal locuiesc la Sibiu, fiind master-oid)? să plec din ţară (am prieteni plecaţi, deci... oricînd... pot să... ştiu eu?) sau să strîng cureaua pînă plesnesc? să mă complac în postura de yesman sau să spun lucrurilor pe nume, verde în faţă? sau şi una şi alta? Mi-e teamă de relativism, de starea (aia) de căldicel, de molîu, pe care o aminteşte Apocalipsa. Pentru că mi-este clar că n-avem voie să facem o confuzie între dilemă c

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Mesajul afișat de peluza FCSB-ului la meciul cu CFR Cluj din Supercupa României

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Cele două formații și-au dat întâlnire în Supercupa României pe Stadionul Steaua în contextul în care Arena Națională nu este disponibilă. Peste 20.000 de spectatori au asistat la meci, iar peluza roș-albaștrilor a fost plină. FCSB Steaua Suntem î

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum o ora
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 19 minute
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum o ora
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Marea Britanie anunţă restabilirea relaţiilor diplomatice cu Siria

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Regatul Unit a anunţat sâmbătă restabilirea relaţiilor sale diplomatice cu Siria, întrerupte de mai bine de un deceniu, cu ocazia primei vizite la Damasc a ministrului său de externe, David Lammy, de

Ministrul Sănătăţii, asigurări de la Spitalul Clinic de RECUPERARE Medicală Băile Felix. Alexandru Rogobete: „Lucrările vor demara în această toamnă”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a dat asigurări, sâmbătă în contextul unei vizite la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, județul Bihor, că, din toamnă, vor demara lucrările de reabilitare şi extindere, pentru care unitatea b

Accident aviatic în Austria. Patru morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni

Adevarul acum 44 minute
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă într-o zonă împădurită din vestul Austriei, provocând un incendiu care a cuprins pădurea din apropiere. Toate cele patru persoane aflate la bord, cetățeni germani, și-au pierdut viața în accident.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum o ora
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 8 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum o ora
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°