Moş Crăciun venea şi în vremurile regretatului, deşi convertit în Moş Gerilă: existau vînzătorii de bilete Loto Pronosport, întotdeauna îmbrăcaţi în costumul roşu cu alb; în Orăşelul copiilor, venea Moş Gerilă în carne şi oase, îi punea pe copii să spună poezii, şi împărţea niscaiva daruri; cred că cel mai palpitant a fost hot-line-ul Moş Gerilă de la, pe atunci, proaspăt înfiinţatul magazin Unirea: pur şi simplu sunai acolo şi vorbeai cu El, cerîndu-i una şi alta... Au urmat ani în care Moşul, devenit Crăciun (explicit sau nu) a fost mai mult sau mai puţin prezent în viaţa Oraşului (Bucureşti). L-au preluat instituţiile şi Iniţiativa privată: Primăria - în Cişmigiu şi PRO TV-ul - în Piaţa Universităţii. Atribuţiile lui au rămas aceleaşi: să dea cadouri şi să primească poezii şi cîntecele, eventual însoţite de către un program artistic... Treptat, imaginea lui a devenit tot mai emblemă comercială. Evident, la început a fost Coca-Cola, cu Moş Crăciunul lor rubicond, apoi, Moş Crăciunul mobil ce făcea reclamă dintr-o maşină la expoziţia de la World Trade Plaza. Moş Crăciunul de închiriat, prin agenţii, devenit, anul trecut, şi o posibilă Moş Crăciuniţă stripteuză. Industria de (Moş) Crăciun a rămas, încă, firavă: atît din perspectiva ramificaţiilor, conotaţiilor, şi a imaginaţiei lor, cît şi a timpului alocat desfăşurării ei. E drept că, din a doua jumătate a lui noiembrie, aproape toate vitrinele au arborat cîte un brăduţ, o beteală sau un Moş Crăciun. Majoritatea au rămas, însă, modeste sau meschine şi lipsite de "Spiritul Crăciunului". Cu foarte mici excepţii: magazinele Lida, în vremea obişnuită a anului de decoraţiuni interioare, s-au transformat, brusc, în magazine de Crăciun. Globuri, fundiţe, clopoţei, îngeraşi, lumînări, iesle, Moş Crăciun, brazi... Indiferent de kitsch-ul inevitabil, ele au fost singurele locuri "specializate" într-o atmosferă sărbător