În căutarea dilemei pierdute În numărul "Filmul, a şaptea artă la căruţă" am avut surpriza (plăcută, iniţial) de a descoperi o pagină intitulată "Viaţa Universităţii, km 0". Mă aşteptam să descopăr pe această pagină articole care să abordeze, din diferite puncte de vedere, o serie de probleme studenţeşti şi, eventual, să amintească de grevă, ÎNSĂ: Primul articol ("Cîini, gîndaci şi muzică") discută situaţia căminelor din Grozăveşti şi, mai ales, "state of minde"-ul inhabitanţilor, din perspectiva unui personaj căruia începutul de toamnă i-a oferit ocazia "să locuiesc O SĂPTĂMÎNĂ (s.m.) în unul din căminele Grozăveştiului şi de a privi DIN INTERIOR (s.m.) viaţa studenţească de cămin". Trecînd peste mica problemă că o "perspectivă din interior" nu se poate cristaliza decît în cazuri excepţionale (să fie autorul articolului despre care vorbim un astfel de caz?) într-o săptămînă, şi declarîndu-mă eu în faţa dumneavoastră "în posesia" (ah! acest instinct al proprietăţii!) unei astfel de perspective, ca studentă locuind (gerunzii, gerunzii) de 3 ani şi 2 luni în cămin şi de 2 ani plus lunile sus-menţionate în Grozăveşti, daţi-mi voie să... "amendez" (vorba unui banc, măcar "puţin aşa, pe fund..."). Pornind de la clasificarea studenţilor în "tocilari" şi "ne-", reprodusă de domnul Cătălin Manole, trebuie să spun de pe acum că mă încadrez în prima categorie. Am "medie mare" (am avut în toţi anii), frigider "adus de-acasă" în cameră şi dulap de cărţi făcut de un unchi; gîndaci nu prea am, pentru că la începutul toamnei, cînd m-am mutat în cameră, am umplut scrupulos toate crăpăturile din colţurile zidurilor, de pe lîngă tocul geamurilor, de la uşă etc. etc. cu ipsos (recomand cu căldură procedeul, e eficient!). Aşa că rar mai apare cîte unul, evadat de prin vecini, pe ţeava de la chiuvetă (eu nu prea am simţul umorului, cînd primesc astfel de vizite nu întreb cu un zîm