Deja am intrat în decembrie. Vine Crăciunul, vine Anul Nou, aşa că orice bătălie cu inflaţia, în acest an, a fost abandonată. S-a instalat resemnarea: în '99, inflaţia va trece peste 50 la sută. Va fi chiar pe undeva între 52 şi 56 la sută. Bătălia cu inflaţia va fi reluată abia în anul 2000, cînd ar urma să aibă loc o calmare accentuată a preţurilor. Prognoză: 25 la sută. Sigur, apare o întrebare: această inflaţie calmă n-o vom plăti cumva cu o explozie a şomajului? Pe termen scurt e posibil! Pe termen mediu, însă, lupta împotriva inflaţiei constituie cea mai bună soluţie a menţinerii locurilor de muncă. Lucrurile nu pot fi însă simplificate. În ecuaţie sînt mai multe necunoscute. Alternativa inflaţie-şomaj nu poate fi absolutizată. Dar un dozaj neraţional ar putea avea consecinţe grave: şi inflaţie, şi şomaj. Numeroase ţări, de-a lungul anilor, au avut şansa de a alege: inflaţie sau şomaj? State dintre cele mai dezvoltate au preferat să controleze inflaţia, chiar dacă preţul a fost şomajul de masă. La noi, opţiunile nu au fost tranşate la fel de simplu. Starea economică a ţării s-a caracterizat şi se caracterizează prin dificultăţi numeroase şi mari. Reţetele altora nu ne-au ajutat în nici un fel. Tiparele nu ni s-au potrivit. Orice fel de încercare de a aplica "etichete" s-a lovit, în cazul ţării noastre, de o sumedenie de particularităţi greu de definit. Şi cu atît mai greu de stăpînit. De ce a urcat inflaţia în '99? Fiindcă s-au înmulţit neputinţele unui sistem economic lipsit de eficienţă. Dar şi o dezinflaţie bruscă, aşa cum se precizează pentru anul viitor, ar fi periculoasă dacă s-ar produce din cauza prăbuşirii puterii de cumpărare. Reducerea inflaţiei, de la cît va fi în acest an, de la 52 la 56 la sută, pînă la 25 la sută e de dorit să se facă pe alte căi: productivitate, eficienţă, reducere a costurilor de producţie. Şi, mai ales, trebuie evitate