Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre un rege şi despre uitare

Publicat in Dilema Veche, vineri 3 decembrie 1999 ·

În primii ani ai domniei sale, Carol I (viitorul Rege al Independenţei românilor) a avut, cu siguranţă, numeroase migrene şi nopţi albe. El părea prea rece, distant şi morocănos pentru această ţară, iar această ţară oferea prea multă patimă, relativism şi taifas acolo unde regele ar fi vrut să vadă muncă şi ordine. Mai ales războiul dintre Franţa şi Prusia de la 1870 era cît pe-aci să despartă ţara de domn - este foarte probabil că dacă Franţa ar fi învins (şi nu Prusia, cum s-a întîmplat spre surpriza Europei) şi istoria românilor ar fi apucat altă cale. În timp lucrurile s-au mai aplanat, iar mulţi dintre cei care tipăreau (de 10 mai, ziua dinastiei şi a ţării) ziare cu chenar de doliu - care apăreau în vitrinele chioşcurilor chiar pe traseul dintre Mitropolie şi Universitate, în calea încruntatelor priviri domneşti, tocmai pentru a-i roade ficaţii lui Carol - au devenit apoi credincioşi ai tronului; însuşi năvalnicul Candiano Popescu, cel cu "republica de la Ploieşti" a urmat această evoluţie. Cu o excelentă Constituţie (din 1866), independentă (din 1877), devenită regat (din 1881), cu o obositor de dinamică viaţă politică (din Parlament şi din berăriile prin care se plimbă eroii lui Caragiale), România regelui Carol I arde cu repeziciune etape şi se înscrie, hotărît, pe calea modernizării trasată cîndva de Al. I. Cuza. Că veni vorba, una dintre victoriile lui Carol este legată tocmai de Cuza: regretul după domnul unirii de la 1859 pălea pe măsură ce ţării îi mergea mai bine; istoricul Iorga povesteşte undeva surpriza pe care a avut-o în momentul în care, după ce ţinuse - la inaugurarea statuii lui Cuza din Iaşi - un discurs foarte favorabil celui omagiat, a primit felicitări chiar de la regele Carol I, semn că acesta din urmă nu mai era gelos pe legenda înaintaşului său. Ţara progresa, şi totuşi Carol I suferea: ca atare, inserţia sa în această nărăvaşă ţ

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 4 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Primarul interimar Stelian Bujduveanu: „Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere”

Gandul acum 50 minute
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Municipiului București, a anunțat că începând de sâmbătă – 5 iulie 2025 -, Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere. Potrivit informații

Peiu (AUR): România a fost vândută pe datorie.Toți au știut, toți au tăcut, toți trebuie să răspundă

Mediafax acum 32 minute
„Ne aflăm în fața unui caz de complicitate politică în formă continuată, care a dus la o catastrofă economică. Ciolacu, Ciucă, Iohannis – toți acești oameni, aflați în fruntea statului în 2024, au fost avertizați oficial, în scris, de apariția unei

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

FCSB și CFR Cluj luptă pentru Supercupa României. Un meci cu Bet Builder, pe Betano!

Gazeta Sporturilor acum 42 minute
Ce este Bet Builder? O selecție, cinci pariuri, un singur bilet cu Bet Builder FCSB vs. CFR Cluj Ai și MegaCote MC

Radu Burnete: Din cei apți de muncă, doar 64% dintre români lucrează

Mediafax acum 56 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date și a explicat că avem și probleme precum evaziunea fiscală și economia gri. Cons

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 7 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°