De-o varsta cu veacul. Centenarii din Tara Vrancei. Au aproape 100 de ani. Au trait Unirea cea mare, au trecut prin cele doua razboaie si prin anii infernului comunist. Carti vii, de istorie romaneasca, batranii nostri impietresc de saracie si de tristete. Dar marea lor suferinta este singuratatea. C...
De-o varsta cu veacul
Centenarii din Tara Vrancei
Au aproape 100 de ani. Au trait Unirea cea mare, au trecut prin cele doua razboaie si prin anii infernului comunist. Carti vii, de istorie romaneasca, batranii nostri impietresc de saracie si de tristete. Dar marea lor suferinta este singuratatea. Chiar si moartea li se pare mai usoara ca ea
In localitatea Campuri, judetul Vrancea, traiesc cativa batrani nascuti la inceputul acestui secol. In varsta de aproape 100 de ani, ei ar putea fi personaje de basme. Nu sunt insa decat niste batrani amarati, care-si duc de pe o zi pe alta tristetile si bolile fara leac.
Au rezistat in vremea foametei, au trecut toti prin cele doua Razboaie Mondiale, prin rechizitionari, arestari si inchisori, au trait dramatic nationalizarea si colectivizarea, au infruntat moartea celor dragi, de multe ori mai tineri decat ei, si acum, cand in viata lor se insereaza, se dau batuti in fata singuratatii. Aceasta-i boala cea mai grea si de aceasta trebuie sa-i ajutam sa scape.
In ciuda faptului ca au copii, nepoti, stranepoti si alte neamuri, toti cei cu care am stat de vorba se simt parasiti si-si povestesc viata cu o resemnare uriasa. De ce oare? Cum se poate sa fie lasati de izbeliste asemenea oameni? Cum este posibil sa creada cineva ca se poate trai dintr-o pensie de 80.000 lei?
Statul ar trebui sa ii sprijine pe cei de peste 90 de ani, chiar si numai pentru faptul ca exista, ca mai traiesc, in ciuda atator furtuni prin care-au trecut in acest secol zbuciumat; pentru
