Se uită la mine cu multă atenţie distributivă un june hip-hop şi-mi spune mai multe vorbe clare pe cînd îşi mîngîie absent cercelul din urechea dreaptă. Zice aşa: "ascultă, tataie, poetul naţional al românilor este Bacovia". Îl privesc zăpăcit, mărturisesc sincer că nu mă aşteptam la asemenea provocare, aşa că bîigui intimidat: "june de cartier, pe ce te bazezi?" Nici nu isprăvesc eu bine să-mi duc pînă la capăt întrebarea că preopinentul meu scotoceşte prin buzunările largi ale nădragilor, din aceia cum au feciorii aceia graşi de la canalul de muzică MTV, mormăie frînturi de cîntări în timp ce-şi cercetează interioarele largi ale pantalonilor, îmi spune să am răbdare, ceea ce se şi întîmplă: îl privesc răbduriu cum scoate o hîrtiuţă cam boţită şi cum îmi citeşte silabisit, cam cum proceda în alte vremuri vecina denumită sora Sînziana de la penticostali pe cînd citea ea mamei subsemnatului din caietul dictando reţeta de plăcintă expresiv denumită "haioş-chifli". Se apucă şi silabiseşte pe îndelete versul următor din creaţia bacoviană: "Frumoase rame la tablouri". Pe drept cuvînt îl privesc aiurit, ridic din umeri, îi dau de înţeles că nu înţeleg foarte exact cum funcţionează axa selecţiei şi cealaltă, pe care am uitat cum o cheamă, din prea bine cunoscuta schemă a lui Jakobson. "Măi, măi", zic, şi pe dată mi se arată neputinţa omenească întrupată de sora Sînziana, cea de peste optzeci de ani bine vieţuiţi, la care mergeam eu, sîmbăta, din porunci gospodăreşti matriarhale ca să cer împrumut maşina de măcinat mac. Mărturisesc cu toată convingerea cum trecea sora duminica după-masă pe cînd stăteam noi pe banca din faţa casei, era vară şi ne împărtăşeam din bucuriile lumeşti ale umblatului desculţ, şi sora trecea vădit abstrasă din cele imanente, cu totul răpită în transcendentul oferit generos de icoanele fără chip - în care apar citate evanghelice frumos împodob