Pentru anul de care ne despărţim, lucrurile sînt deja tranşate. Nu mai pot fi evitate nici inflaţia mare, nici recesiunea. Ochii privesc deja spre anul ce vine. O idee prinde curaj: aceea că dacă vrem bunăstare în deceniul viitor vom fi nevoiţi să forţăm creşterea economică încă din anul 2000. Cu alte cuvinte, să încercăm să obţinem producţii mai mari şi, în consecinţă, un plus de consum. Voci din rîndurile clasei politice, flancate de opiniile unor economişti, susţin că merită să fie grăbită creşterea cu orice preţ. Inclusiv cu preţul unei inflaţii şi mai mari. Faptul este explicabil, pînă la un punct, prin disperarea indusă de şirul de căderi suferite de investiţii, producţia de bunuri, producţia de servicii, salariul real, consumul populaţiei. În final, de un PIB în 1997-1999 mai mic decît în 1996. Mulţi economişti gîndesc că e preferabilă inflaţia, pentru că ar favoriza creşterea în locul reducerii produsului intern brut. Poate că teza ar merita să fie discutată, poate chiar ar merita să suportăm o inflaţie mai mare dacă s-ar putea obţine cu acest preţ o creştere economică sănătoasă. Dar noi ne-am convins deja că inflaţia mare din anii trecuţi nu ne-a adus creştere, ci recesiune. Iată de ce, în aceste condiţii, logica economică ne conduce spre o cu totul altă judecată: nu de o inflaţie mai mare avem nevoie, prin care n-am face decît să ne încărcăm cu un nou focar de ineficienţă, ci de un alt stil de a rezolva problemele economice. Şi de un climat economic sănătos, ce ar lega o producţie mai mare de bunuri şi servicii de stimularea atît a veniturilor, cît şi a consumului populaţiei. Acum, climatul nostru economic încă e bolnav. Din această cauză, mai mult PIB n-ar însemna neapărat condiţii de viaţă mai bune. Totodată, bunăstarea s-ar putea diminua şi mai mult dacă s-ar forţa creşterea PIB-ului prin inflaţie. Relansarea dorită în anul 2000 nu va fi posibilă