Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bilantul lui Vasile

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 23 decembrie 1999 ·

Radu Vasile, numit prim-ministru la inceputul lunii aprilie 1998, dupa o criza politica incheiata cu demisia lui Victor Ciorbea, anunta, la inceputul mandatului sau, ca va institui un sistem de monitorizare a respectarii termenelor din programul de guvernare, vizind fiecare minister in parte, pentru a nu repeta greseala predecesorului sau, de a proiecta masuri de reforma fara a le duce la bun sfirsit. Din acesta, pare sa se fi ales doar praful. Ca elemente ale programului economic, Radu Vasile promitea reducerea impozitului pe salarii si pe venit, avansa posibilitatea anularii impozitului pe profitul reinvestit si promovarea unor programe speciale pentru stimularea agriculturii, a intreprinderilor mici si mijlocii si relansarea exporturilor. Proiectele fiscale al noului Cabinet prevedeau, de asemenea, pregatirea introducerii impozitului pe venitul global, perfectionarea sistemului de administrare a colectarii de taxe si impozite si reducerea costurilor acestuia, reducerea si prevenirea evaziunii fiscale. In ceea ce priveste politica bugetara, programul prevedea ca accentul trebuie sa cada, in principal, pe folosirea eficienta a banilor publici. Structura cheltuielilor bugetare trebuia sa reflecte cerintele dezvoltarii pe termen lung, prin sprijinirea agriculturii si a exporturilor si cresterea ofertei de infrastructuri. In domeniul gestionarii banului public se aveau in vedere imbunatatirea modului de elaborare a bugetului, trecerea la o planificare multianuala si imbunatatirea executiei bugetare prin urmarirea realizarii de catre ordonatorii de credite a obiectivelor asumate. Prioritatile vechiului Guvern Printre prioritatile declarate ale Cabinetului Radu Vasile au figurat: reformarea institutiilor statului si in primul rind a Guvernului; restructurarea regiilor autonome; privatizarea accelerata si transparenta a societatilor comerciale aflate in administrarea FPS;

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT | Dezastru aviatic în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum o ora
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 96 de morţi, notează CNN. Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri p

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 47 minute
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum o ora
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum o ora
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum o ora
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Şeful OMS „a scăpat la limită de moarte” în atacul de pe aeroportul din Yemen

News.ro acum 4 ore
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC. Tedros Adhanom Ghebreye

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 4 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 4 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°