Prin ce ne sochează Dan Lungu
Dan Lungu, un tănăr nu foarte tănăr (s-a născut la l5 septembrie 1969), asistent la Catedra de Sociologie din cadrul Universitătii "Al.I. Cuza" din Iasi si redactor la ziarul Monitorul din acelasi oras, ne propune sau, mai exact, ne aruncă ăn fată o carte de proză scurtă cu un titlu dizgratios, Cheta la flegmă. Este ca si cum ne-ar spune "N-am nevoie să mă cititi, lua-v-ar dracu'!", cu speranta, bineănteles, că tocmai de aceea ăl vom citi.
Adevărul este că o provocare - ieftină - de acest gen de mult nu ne mai impresionează. Din punct de vedere literar, numirea unei realităti scabroase cu scopul de a produce repulsie este la fel de nesemnificativă ca numirea unei realităti mirifice cu scopul de a ăncănta. Dacă ăn loc de titlul pe care ăl are (nu-l mai transcriem!), cartea lui Dan Lungu ar fi avut titlul Mireasma de trandafir, ne-ar fi creat aceeasi impresie de infantilism estetic.
Din fericire, ăn cuprinsul volumului, această tendentioasă etalare a urăteniei - ăn stil hip-hop - nu-si mai face loc decăt de căteva ori, fugitiv, ca o răbufnire a unui teribilism de multă vreme depăsit. Dan Lungu scrie cu totul altfel decăt am fi ănclinati să presupunem, judecănd după titlul volumului. El este un prozator interesat - ca prozatorii rusi - de sufletul omenesc. Ce rămăne din sufletul omenesc atunci cănd totul ăncearcă să-l urătească - aceasta este ăntrebarea care ăl urmăreste obsedant.
"Niciodată n-am ănteles - mărturiseste autorul din perspectiva copilului care a fost odată - de ce unele mame le pun copiilor măna pe cap si le ciufulesc părul; iar cănd am ăntrebat cu ochii holbati pe o tanti căt butoiul, ce se foia ăn fata mea la rănd, mi-a spus că atunci ăi măngăie; si atunci cănd am ăntrebat ce-nsemna că ăi măngăie, mi-a răspuns că le pune măna pe cap, asa că m-am lăsat păgubas de a ănteleg
