CăND s-a tipărit Jurnalul lui Mihail Sebastian, o vie si deloc impersonală emotie a fost provocată (si) de descoperirea unor opinii de extremă dreaptă, chiar rasiste, ale unor proeminenti scriitori altminteri occidentalizati si occidentalizanti (Mircea Eliade, Camil Petrescu etc.), consemnate de autor. Nu la fel s-a reactionat ănsă ăn cazuri similare, ca de pildă după aparitia Jurnalului politic al lui Ioan Hudită (Editura Roza Vănturilor, 1997), desi există si aici "revelatii" comparabile cu cele din Jurnalul lui Mihail Sebastian. Să fie o explicatie posibilă dezinteresul activ pentru istorie, semnalat si deplăns mai demult, sub un titlu memorabil, Cine se teme de ... Tacit?, chiar ăn paginile Romăniei literare, de Monica Lovinescu?! Nu s-ar părea, judecănd după amploarea si incandescenta recentei "dezbateri" despre un oarecare manual de istorie pentru ultima clasă de liceu. Este ănsă drept că nici istoria si nici manualul nu au fost, ăn largă măsură, decăt pretexte pentru exercitii de defulare publică, de vreme ce s-a putut spune, despre un manual din care viitorii bacalaureati aveau de ănvătat că "Decebal avea buze senzuale" sau că "Traian era tuns cu breton", fie că blasfemiază sfănta istorie a neamului, fie că ăndepărtează, curajos si benefic, reziduurile ideologiei national-comuniste... Să trecem, ănsă.
Atăt căt a fost publicat - doar ănsemnările dintre 1 ianuarie si 24 august 1944 -, Jurnalul lui Ioan Hudită este totusi un document de neocolit pentru ăntelegerea, descrierea si interpretarea vietii politice romănesti din ultimele opt luni ale regimului antonescian. Un document util, totodată, si pentru cunoasterea ambiantei culturale si intelectuale din Romănia acelui moment. Iar surprizele nu lipsesc.
Spre exemplu, G. Călinescu se declara, ăn 1944, admirator al politicii lui Hitler fată de străini ("Hitler, pe care de altfel ă
