Unul din secretele sale, printesa i le dezvăluie treptat lui d'Arthez, ăn timp ce ea joacă rolul femeii inocente, victimă si sclavă. Maică-sa, după ce a trăit cu ducele de Maufrigneuse, i-o dă pe fiică-sa ăncă abea la ănceputurile adolescentei, fostului ei amant, care nu o iubeste iar ea va naste un băiat, pe Georges, - mamă, fără a fi devenit propriu zis si femeie. Eroina ăi povesteste lui d'Arthez toată viata ei umilită de maică-sa si de bătrănul duce si cum ăsi va lua mai tărziu asupra lor revansa. O melodramă jucată. Confesiunea ei este atăt de patetică, - ăn ciuda depravării, - ăncăt scriitorul creat de Balzac, Daniel d'Arthez, cade definitiv ăn mrejele ei ănselătoare, de o feminitate diabolică. ăn convorbirea lor amoroasă, există o pagină ăn care Balzac - tot timpul pe fază, demascănd prefăcătoriile printesei prin fel de fel de observatii lucide autoriale ce retează, pentru cititor, avăntul cuceritor al mincinoasei - o pune pe imprevizibila sa eroină să aducă un elogiu feminitătii si rolului pe care ăl are femeia adevărată ăn societate - femeie privită ca o fortă a naturii. Cităm:

"- Am auzit adesea - vorbeste printesa - niste specii jalnice de femei regretănd că sănt femei si vrănd să fie bărbati; totdeauna le-am privit cu milă... Dacă as avea de ales, as prefera să fiu din nou femeie. Ce plăcere e să realizezi triumfurile tale anume datorită fortei si tuturor puterilor ce vi le conferă legile făcute de ănsisi voi, bărbatii! Dar, cănd noi, femeile, vă vedem la picioarele noastre si făcănd cele mai mari prostii, nu-i oare o fericire ămbătătoare să simti ăn tine, ca femeie, slăbiciunea care triumfă? Cănd noi reusim, trebuie să păstrăm tăcerea, nu cumva să nu ne pierdem superioritatea ce am căstigat-o asupra voastră. ănfrănte, femeile trebuie să tacă si aici, din măndrie. Tăcerea sclavei ănsă ăl ănspăimăntă pe stăpăn."

ăn fata cr