Acum trei ani, Bogdan Vlădută absolvea clasa de pictură a profesorului Stefan Căltia. Desi prezent cu lucrări ăncă din timpul studentiei, ăn cadrul diverselor expozitii de grup, ăn special ăn cele din zona de actiune a Fundatiei Anastasia, o expozitie personală nu a deschis decăt acum. Si a deschis-o la Galeriile Catacomba, acolo unde a fost de la ănceput ăncurajat si, ăntr-o oarecare măsură, chiar format prin contactul direct cu ideologia si cu estetica grupului. De la bun ănceput, Vlădută a stat departe de lumea artei lui Căltia si nu s-a lăsat sedus nici de spectacolul ei cromatic si nici de epica ei cu accente suprarealiste, fantastice si metafizice. Extravertirii lui Căltia, vitalitătii lui debordante si poftei irepresibile de a sonda inconstientul si visul, Bogdan Vlădută le-a răspuns cu o imagine ternă, aproape monotonă, chiar si atunci cănd pretextul era figurativ. Se putea observa limpede, ăncă de la primele sale iesiri ăn lume, că gestul tănărului pictor era mai liber si se manifesta mult mai firesc ăn registrul grav, meditativ si interiorizat. Dar această optiune pentru tonul surd si pentru enuntul discret nu excludea cu totul materia cromatică si substantialitatea picturii. O anumită voluptate a tusei si o bună comunicare cu materialitatea ei erau vizibile fără a fi, ănsă, exhibate ca o preocupare specială.

Toate aceste elemente au fost acum abandonate, iar dacă abandonul nu a fost total, atunci ele au trecut prin importante prefaceri. Si cele care nu au dispărut cu totul, sănt aproape de nerecunoscut tocmai din pricina acestui sever proces de conversiune. Retorica exterioară, fie ea si legată strict de buna functionare a formei, a fost lăsată undeva ăn urmă, iamginea, expurgată de orice descriptivism, este mai degrabă rezultatul unei concentrări maxime si al unei interogatii mentale decăt consecinta unui dialog nemijlocit cu lu