Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voluptătile vidului

Publicat in Romania Literara, vineri 24 decembrie 1999 ·

Acum trei ani, Bogdan Vlădută absolvea clasa de pictură a profesorului Stefan Căltia. Desi prezent cu lucrări ăncă din timpul studentiei, ăn cadrul diverselor expozitii de grup, ăn special ăn cele din zona de actiune a Fundatiei Anastasia, o expozitie personală nu a deschis decăt acum. Si a deschis-o la Galeriile Catacomba, acolo unde a fost de la ănceput ăncurajat si, ăntr-o oarecare măsură, chiar format prin contactul direct cu ideologia si cu estetica grupului. De la bun ănceput, Vlădută a stat departe de lumea artei lui Căltia si nu s-a lăsat sedus nici de spectacolul ei cromatic si nici de epica ei cu accente suprarealiste, fantastice si metafizice. Extravertirii lui Căltia, vitalitătii lui debordante si poftei irepresibile de a sonda inconstientul si visul, Bogdan Vlădută le-a răspuns cu o imagine ternă, aproape monotonă, chiar si atunci cănd pretextul era figurativ. Se putea observa limpede, ăncă de la primele sale iesiri ăn lume, că gestul tănărului pictor era mai liber si se manifesta mult mai firesc ăn registrul grav, meditativ si interiorizat. Dar această optiune pentru tonul surd si pentru enuntul discret nu excludea cu totul materia cromatică si substantialitatea picturii. O anumită voluptate a tusei si o bună comunicare cu materialitatea ei erau vizibile fără a fi, ănsă, exhibate ca o preocupare specială.

Toate aceste elemente au fost acum abandonate, iar dacă abandonul nu a fost total, atunci ele au trecut prin importante prefaceri. Si cele care nu au dispărut cu totul, sănt aproape de nerecunoscut tocmai din pricina acestui sever proces de conversiune. Retorica exterioară, fie ea si legată strict de buna functionare a formei, a fost lăsată undeva ăn urmă, iamginea, expurgată de orice descriptivism, este mai degrabă rezultatul unei concentrări maxime si al unei interogatii mentale decăt consecinta unui dialog nemijlocit cu lu

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şeful Parchetului olandez care investighează furtul Coifului de la Coţofeneşti dă asigurări că va fi recuperat: "Ne aşteptăm să îl găsim"

News.ro acum o ora
Este de aşteptat ca o parte sau toate comorile de artă româneşti furate de la Muzeul Drents din Assen să fie găsite, potrivit lui Diederik Greive, ofiţer şef al Parchetului din nordul Ţărilor de Jos, scrie RTV Drenthe. "Ne aşteptăm să îl găsim", se

Grupul Țiriac reia un proiect de investiții în valoare de peste 100 milioane de euro la Brașov, după ce a fost întârziat masiv și neîntemeiat de fosta conducere a Primăriei Brașov

Mediafax acum 21 minute
Demersurile anterioare ale Grupului Țiriac au fost blocate neîntemeiat de ambițiile unor politicieni care au refuzat să supună Consiliului Local prelungirea PUZ-ului, venind cu propuneri diverse pentru o zonă de proprietate privată garantată prin Co

ANPC a închis temporar 30 de camere clasificate la 2 stele ale Hotelului Tuşnad

News.ro acum o ora
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a închis temporar un număr de 30 de camere clasificate la 2 stele din cadrul Hotelului Tuşnad, aflat în staţiunea Băile Tuşnad, arată un anunţ transmis Bursei de Valori Bucureşti de societ

Reţele Electrice România lansează o licitaţie de până la 180 milioane lei pentru lucrări de racordare

News.ro acum o ora
Reţele Electrice România anunţă că a lansat pe platforma electronică de achiziţii publice SEAP o licitaţie publică cu o valoare maximă de circa 180 milioane lei (fără TVA), pentru realizarea de lucrări de racordare a clienţilor la reţelele de distri

Delegaţia Congresului american, întâlniri oficiale cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, premierul Marcel Ciolacu şi reprezentanţi ai Parlamentului

News.ro acum 4 ore
Delegaţia Congresului american, care a ajuns luni la Bucureşti, va avea marţi întâlniri oficiale cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, premierul Marcel Ciolacu şi reprezentanţi ai Parlamentului. Administraţia Prezidenţială a a anunţat că la ora 11

OpenAI lansează modelele AI GPT-4.1

News.ro acum 2 ore
Compania condusă de Sam Altman a introdus GPT-4.1, succesorul modelului multimodal de inteligenţa artificială GPT-4o, lansat anul trecut. GPT-4.1 este mai bun decât GPT-4o „în cam toate dimensiunile” spune, în mod previzibil, producătorul OpenAI în

Donald Trump a blocat fonduri guvernamentale pentru Harvard după ce universitatea a respins cererile de la Casa Albă

Libertatea acum 2 ore
Administrația Trump a anunțat înghețarea a peste 2 miliarde de dolari în fonduri federale destinate Universității Harvard, la doar câteva ore după ce instituția a respins o serie de solicitări venite din partea Casei Albe, relatează BBC.

Prejudiciu de 71 de milioane de lei la o firmă din Arad care ar fi participat la licitaţii CNAIR cu acte false / Voia să execute lucrări pentru deszăpezire

G4Media acum 40 minute
Anchetatorii au calculat un prejudiciu de 71 de milioane de lei (TVA inclus) în cazul licitaţiilor pentru deszăpezirea A1 în vestul ţării câştigate de o firmă din Arad, al cărei administrator s-ar fi folosit de documente false şi a fost trimis în ju

Meteorologii anunţă temperaturi peste cele obişnuite, până aproape de jumătatea lunii mai

News.ro acum 2 ore
Temperaturil vor fi peste cele obişnuite, până aproape de jumătatea lunii mai. onform prognozei anunţate marţi de meteorologi. Săptămâna 14.04.2025 – 21.04.2025 - Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în

Doi medici rezidenți din același spital au murit la două săptămâni distanță unul de celălalt. „Suntem pur și simplu șocați”

HotNews acum o ora
Doi tineri medici de la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon Iași au murit în condiții rămase încă neclare. În urmă cu jumătate de an, un reputat doctor de la același institut, prof. dr. Gabriela Ștef

Vremea

București
acum

mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

11°
mar.

8°/15°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

10°
mar.

5°/15°
mie.

8°/13°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

10°/18°
mie.

7°/24°
joi

11°/24°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

14°
mar.

12°/22°
mie.

9°/23°
joi

14°/26°
vin.

14°/19°