Încă ăn Cuvăntul ănainte la marea lui sinteză de sociologie a artei, Regulile Artei, 1994 - a cărei versiune romănească este ăn curs de aparitie la Editura Univers - Pierre Bourdieu ăsi dezvăluie obiectivul major, strategia si pozitia istorică. Textul este de o teribilă virulentă polemică, neasteptată la un cercetător riguros. Ceea ce declansează atacurile sale este lipsa de rigoare si suficienta unor asertiuni referitoare la caracterul inefabil si intangibil al operei de artă, la "ireductibilitatea" si "transcendenta" ei. Pretentia "inefabilului" e ridiculizată prin ridicarea la puterea a doua ("experiente inefabile ale acestui inefabil"), dar, de fapt, lovitura cea mai dură autorul o dă ăn trecere, atunci cănd afirmă despre această pretentie că e "comună" cu toate că se vrea "distinsă".
Lectura textelor literare e exclusiv literară? se ăntreabă aproape retoric Bourdieu. Răspunsul trebuie dat, el este unul hotărăt negativ, dar nu atăt de exclusiv pe căt ăl presupune ăntrebarea: nu, lectura literară nu e singura lectură posibilă, dar e singura adecvată literaturii (ca literatură). Discursul literar are o deschidere maximă, el poate fi abordat ăn multe feluri (asa cum un text stiintific poate fi analizat, de pildă, si ăn elocventa lui), dar mă tem că toate abordările trebuie să fie conditionate (dacă nu călăuzite) de perspectiva estetică. Discutabilă ăn frazele citate din prozatoarea Danielle Sallenave, preopinenta sa, nu este această exigentă, ci absolutizarea experientei literare, singularizarea ei. Astăzi, e adevărtat, nu mai putem accepta sistemul de opozitii al estetismului modernist conform căruia arta este detinătoarea unicului, irepetabilului, iar viata e teritoriul comunului, al banalului etc.
Dar o specificitate estetică (literară etc.) există si ea trebuie recunoscută de orice demers analitic ce vizează domeniul resp
