Noi in anul 2000, cand nu vom mai fi copii.... Mi-e cu neputinta sa cred ca vine anul 2000! Parca ieri - dar de fapt acum mai bine de treizeci de ani - imi rasfoiam colectiile revistelor "Povestiri stiintifico-fantastice" si "Stiinta si tehnica", stand tolanit pe pat si mancand cr...
Noi in anul 2000, cand nu vom mai fi copii...
Mi-e cu neputinta sa cred ca vine anul 2000! Parca ieri - dar de fapt acum mai bine de treizeci de ani - imi rasfoiam colectiile revistelor "Povestiri stiintifico-fantastice" si "Stiinta si tehnica", stand tolanit pe pat si mancand crochete, ca sa aflu ce minuni de tehnologie vor exista in anul 2000, ce lume exotica, plina de orase sub cupole de sticla si de roboti ca niste oameni patrati, plini de becuri, va fi lumea noastra... Masinile aveau sa zboare prin aer, oamenii aveau sa poarte pe umeri cranii mai largi si aveau sa devina (aproape) nemuritori... Planetele, macar Venus si Marte, aveau sa fie locuite... Anul 2000 insemna, pur si simplu, viitorul, un viitor mai bun intr-o lume mai buna. Daca cineva mi-ar fi spus atunci ca Romania va fi in anul 2000 o tara a dezastrului economic si moral, o lume a ghetourilor si a mizeriei de neinchipuit, ca lumea va ramane un loc infernal pentru cei mai multi oameni, la fel de plin de conflicte si ura ca totdeauna, probabil ca l-as fi crezut nebun. Nu, acest an profetic, utopic, vizionar, era cel al intrarii intr-o pace si-o armonie universale, sub semnul unificator al tehnologiei.
Ma imaginam in anul 2000. Aveam sa fiu atunci foarte, foarte batran: 43 de ani! Poate ca aveam sa am si copii, ba chiar nepoti. Cum inca de atunci, de la zece ani, imi pusesem in minte sa devin scriitor, ma-ntrebam daca la 43 de ani aveam sa fiu un autor cunoscut sau vreun ins ratat si dezamagit, inecandu-si visele in alcool... Dar chiar dac-as fi luat si Premiul Nobel, ce folos? Adultii erau
