Repet: programul fiscal, lansat de guvern înainte de Anul Nou, nu are ca obiectiv, cum greşit s-a interpretat, relaxarea fiscală. Programul are un cu totul alt scop: reforma fiscalităţii, în aşa fel încît să fie sprijiniţi efectiv şi substanţial cei ce sînt capabili să facă profit, să exporte, să aducă pe piaţa internă produse de bună calitate. Pentru că am văzut ce ne-au adus munca ineficientă, preocuparea excesivă pentru cantitate şi sfidarea competitivităţii: o societate cu bogaţi puţini, cu săraci mulţi şi fără o clasă de echilibru - cea de mijloc. România trebuie să scape grabnic de gravul dezacord ce s-a produs între activitatea economică şi piaţă. Sub mantaua statului, tot mai uzată, întreprinderile au produs fără să aibă pieţe asigurate. Şi cum, în nenumărate cazuri, nu găseau cumpărători, mari cantităţi de fabricate, încorporînd materii prime şi resurse energetice scumpe, muncă şi bani, o apucau pe drumul binecunoscut al magaziilor. Statisticile abia apucau să consemneze umflarea stocurilor de produse finite nevîndute. Sau, mai grav, nevandabile. În aceste condiţii, dreptul la muncă se goleşte de conţinut. Nu mai putem vorbi, acum, decît de dreptul la muncă eficientă. Un efort de relansare a creşterii, începînd din anul 2000, impune în primul rînd debarasarea de vechile reflexe nocive. Am văzut limpede că producţia în cădere, însoţită de neglijarea productivităţii muncii şi a competitivităţii, nu ne-a lăsat nici o speranţă că ar putea fi multiplicate resursele necesare bunăstării dorite. Trecerea către un alt stil de muncă, avînd la bază eficienţa, nu va fi lină. Vor continua ameninţările cu greve, cu demonstraţii. Plecîndu-se de la raportul salarii-preţuri, în defavoarea salariaţilor. Dar lucrurile nu se judecă aşa. Un alt raport are relevanţă: salarii-eficienţa muncii. Din datele statistice reiese că românii sînt plătiţi prost, dacă luăm în calcul p